Just a story

A fost odata.. ca niciodata... nu chiar ca in povesti.. dar nici departe... un print.. si o broasca. Cand printul s-a saturat de chin.. a intalnit broscuta.. si si-a spus ca poate, daca o saruta se intampla o minune. Si... chiar s-a intamplat..: broscuta s-a transformat in printesa visurilor lui.. Au trait 7 luni de vis.. de viata.. de emotii, de dragoste la cote extrem de inalte, de magie.. 7 luni de poveste. Semanau atat de bine.. iar unde nu semanau se completau perfect. Se simteau de la distanta.. stiau ce simte celalalt de la primul cuvant... s-au ajutat.. au luptat, le placeau lucrurile facute impreuna.. (acum.. nu se stie cine a iubit mai mult... si mai sincer, cine a crezut, luptat mai mult... ). Intr-o seara insa, la fel ca in povestea Cenusaresei... cand ceasul a batut 12 noaptea.. magia s-a rupt. Printesa s-a transformat inapoi in broasca.. magia in dovleac.. iar iubirea lor magica.. s-a risipit ca un fum.. inainte ca vreunul sa mai poata reactiona. Din pacate, Cenusareasa m

Unul din motivele pentru care ma simt extraordinar.. si nu mi-e teama sa mut muntii.. si nici sa lupt pentru ce imi doresc este increderea in mine. Povestea asta cu increderea... e uimitoare.. Iti da o energie fantastica.. si forta... si putere.. cand exista... dar te tranteste de nu te vezi... cand habar nu ai ce presupune increderea in propria persoana. Mi-am stabilit in timp un obicei sanatos: periodic .. imi fac timp sa ma analizez.. sa-mi aflu limitele.. dorintele.. sa-mi evaluez capacitatile si limitele de fortat mai departe in perioada urmatoare. Ma ajuta extraordinar de mult sa-mi pastrez increderea in mine.. in fortele mele. Am invatat sa fac de toate.. asa mi-am testat limitele :) Aici, totusi... mai este un lucru important de adaugat. La increderea in tine.. pot contribui si cei din jur. Cand simti ca esti sustinut in ceea ce faci, ca parerea iti este ascultata si esti tratat ca un adult responsabil, unul care stie ce vrea... cand auzi un "stiu ca poti".. sau &quo

Astazi intram in postul Craciunului...Un bun prilej sa-mi plimb gandurile si imaginatia spre sarbatorile acestui an... sa deschidem impreuna drumul spre primirea Nasterii Domnului.. si spre niste sarbatori de poveste mai presus de orice criza. Inainte de revolutie.. Mos Gerila.. era singurul permis.. pentru ca nu implica dogma crestineasca, dar chiar si asa.. alaturi de mosul mai mic.. Mos Nicolae, erau tare doriti, asteptati.. poate singura lumina sau pata de culoare intr-o lume devenita cenusie. Acum.. simt ca.. si-a pierdut din valoare... din magie. A devenit un mod de crestere a vanzarilor... Tot soiul de jucarii, fluturasi, stelute.. globulete.. dar .. e atat de plina piata.. incat pierdut in iluzia comerciala.. uiti ce inseamna de fapt Craciunul.. acea intoarcere catre sine.. catre familie.. catre magie.. curatenia sufleteasca (in primul rand) de primire a Nasterii Domnului... de sfarsit de an.. Imi doresc sa ne intoarcem la valori.. sa nu uitam sa transmitem copiilor emotia pe c

"Cand nu mai esti copil, ai murit de mult" Constantin Brancusi Copilaria... Ce frumos anotimp al vietii... Atat de multa inocenta, puritate... Mi-e dor de copilarie, dar o pastrez mereu in suflet, indiferent de varsta din buletin... Ce pacat ca nu ne putem aminti prima privire.. primul zambet, primul gangurit, primii pasi.. toate acele prime dati pentru orice.. decat prin ochii parintilor care ne-au vegheat pasii.. Anotimp al increderii neconditionate, al iubirii depline.. al zambetelor.. al absentei sentimentului de ura, al dorintei constante de a invata ceva nou.. de a descoperi din ce este alcatuit tot ce ne inconjoara... al "de ce-urilor" permanente ... Copilaria este perioada din viata care are mereu un loc special in sufletul nostru, de neinlocuit. E suficient sa alunecam pe panta amintirilor, si declansam o bogatie de senzatii, trairi.. mirosuri.. Cine nu isi aminteste febra asteptarii lui Mos Craciun, mirosul placintelor scoase din cuptorul bunicii, sau magi

Poate de secole sau poate mai intens in zilele noastre... o relatie este supusa influentelor exterioare. Fie ca este vorba de diverse persoane "binevoitoare", fie ca este vorba de parinti exagerat de tematori sau grijulii fata de copiii lor parte a relatiei.. fiecare incearca sa-si lase putin amprenta, sa ajute... dar de multe ori sa strice bunul mers al relatiei. De unde am pornit? De la o contra recenta cu cei grijulii.. numiti parinti, cand am avut ocazia sa spun "DOAR EL conteaza de acum incolo. EL si copiii." E ceva ce nu am simtit pana acum. E o nevoie acuta de a fi NOI si restul... cu o delimitare marcanta. O relatie buna, dupa cum spuneam, presupune respect, incredere, comunicare, prietenie.. si multa iubire. Dar.. mai presupune ceva extrem de important: implicare, daruire si aparare. Ma uit in ultima vreme, la cei din jur ce nu cred in relatia noastra.. si ma uit la mine ca nu ma intereseaza ce cred. Nu consider ca sunt nesimtita, apreciez un sfat, daca il

Nu mai inteleg nimic! Si probabil nu se vrea a fi inteles. A luat-o toata lumea razna.. ? Nu mai avem probleme importante de rezolvat? Ni se induce starea de renuntare? Ce naiba se intampla? De cateva luni... trecem insistent de la previziuni de cutremure de peste 7 grade in Vrancea, la infirmari ale acestora... De la sfarsitul lumii in 2012, pe motiv ca au prezis mayasii nu stiu ce aliniere de planete care ne va spulbera ca planeta.. la 2013, cand.. daca am scapat de planetele de pe 21 decembrie... murim in exploziile solare. Ma intreb.. daca murim in 2012, ce naiba mai ramane sa moara din noi in 2013? Si totusi.. vom ajunge acolo.. daca scapam de al 3-lea razboi mondial.. prezis de Venga (clarvazatoare de prin vecinii nostrii) si celebrul Nostradamus ale caror preziceri s-ar fi terminat odata cu anul 2000 ... dar dureaza pana prin 5034. Ati inteles ceva? Nu? Nici o problema... nici eu! Eu stiu asa...: trebuia sa dam coltul la trecerea in mileniul 3.. cand.. venea apocalipsa... sfarsi

Ceva m-a marcat si impresionat foarte tare, in acelasi timp, aseara .. si trebuie sa impartasesc cu voi. De mai bine de un an sunt jucator de Travian. Am intalnit fel de fel de oameni, unii meschini, altii duri, unii de echipa, altii pentru ei... am intalnit si oameni, in adevaratul sens al cuvantului, am legat prietenii.. si mi-am intalnit marea dragoste. Aseara, ca de finalul unui server incarcat pentru unii, linistit pentru mine, am primit un mesaj.. ce m-a facut sa plang, prin tristetea.. dar... si prin taria unei mame. "Nu toti stiti cine a fost Silviu Robert. Si mai putini l-ati cunoscut. Din pacate nici eu nu l-am cunoscut, desi am jucat un server intreg impreuna. L-am inceput si pe al doilea. Dar numai l-am inceput, pentru ca Dumnezeu s-a hotarat sa-l cheme la el. Numai dupa aceea am inceput sa-l cunosc, dar, din pacate numai din vorbele altora. Dar am inceput sa o cunosc pe mama lui, ALONE. Mama, care a dedicat acest server numai si numai lui. Acesta este motivul pentru c

Asa cum spuneam in cele cateva randuri de la profil.. "mi-am dorit sa schimb lumea". Mi-am dorit (si imi doresc inca) foarte multe lucruri frumoase. Imi doresc sa transmit respect fata de sine, de cei din jur, fata de mediul inconjurator, atitudine in fata vietii.. a nedreptatilor, libertatea fiecaruia de a fi EL/EA insasi. Mi-am dorit sa transmit revolta impotriva a ceea ce suntem, impotriva sistemului.. Mi-am dorit sa intind o mana, pentru ca, impreuna cu mainile voastre sa devenim mai uniti in fata greutatilor. Mi-am dorit sa transmit iubirea... asa cum.. chiar si eu, inca o invat in ultimele 5 luni. Mi-am dorit sa putem impartasi bune si rele... necazurile, pentru ca mainile din jur sa ne sustina, fericirea, pentru a arata ca exista daca ne-o dorim in viata noastra... sa radem si sa plangem impreuna cei care suntem creatori sau cititori pe acest blog. Si... poate cel mai mult .. mi-am dorit sa transmit speranta, increderea in mai bine. Astazi...citind unul din blogurile c

O clipa de nebunie.. o idee ce parea imposibila la prima vedere.. si iata-ne porniti la drum intr-un mini concediu bine meritat (primul impreuna). Un simplu "Hai la Cheia!" s-a transformat in ..cateva telefoane, o rezervare.. si a doua zi deja la drum spre un loc necunoscut ... ce s-a dovedit minunat. O pensiune la 20 de km de Brasov... un peisaj magnific.. zona de munte .. cu aer curat, mini cascade ce te incanta cu susurul lor.. poienite largi, pomi in toate culorile, apusuri de soare minunate... atat de cald te imbratiseaza natura cand ii duci dorul si iti ofera tot ce are mai bun si mai frumos.... Noi doi,...din nou fara umbrela, pentru ca si timpul a tinut cu noi.. si ne-a invaluit in soarele bland de inceput de toamna, intr-un alt timp.. intr-o magie de culori.. senzatii.. implinire.. iubire, intr-un decor rustic.. atat de simplu.. dar atat de familiar.. de .. acasa. Vom mai merge cu siguranta acolo, pentru ca este un loc unde ne-am regasit pe noi, linistea.. natura, ma

Cum poti lupta cu stresul cu momentele de neputinta.. de depresie.. din interior spre exterior? Am cazuri apropiate.. oameni si mai ales femei (se pare ca femeile.. prin sensibilitatea lor sunt mai expuse riscului de depresie, deprimare, neputinta)desi nici barbatii nu sunt ocrotiti de soarta, de oameni ce lupta cu starile proaste ale sufletului... mult mai usor, apeland la medicamente ce creeaza diverse dependente.. si refuzand sa lupte. Nu prea stiu cum sa o iau.. pe fiecare in parte, am incercat sa-i ajut sa gaseasca in interior puterea de a lupta cu greutatile..si cu tot ce e rau. Poate nu am stiut sa le indic prea bine drumul.. asa ca, am cautat in mine.. remediile ce ma readuc pe linia de plutire atunci cand totul in jur se clatina.. si am gasit urmatoarele solutii: 1. Muzica - desi uneori poate insemna un cutit intors in rana.. cat poti plange pana vei regasi frumusetea melodiilor in care te regasesti? Pana vei reusi sa-ti redeschizi sufletul acelor melodii pe care le indragesti

http://www.letsdoitromania.ro/curatenia/ Cum povesteam intr-un articol.. printre primele.. respectul fata de noi .. si fata de natura.. este esential. Respect campania ce va curata Romania in 25 septembrie.. mi se pare o idee extraordinara si o sustin, chiar daca stiu ca o buna parte din cei ce nu se vor implica, nici macar nu vor respecta munca depusa de ceilalti.. Imi doresc natura curata. Ma inscriu voluntar! Si am nevoie pe Ploiesti de inca 8 oameni, pentru a intocmi 2 echipe macar. Astept propuneri.. Inscrierile sunt pana pe 10 septembrie. Noi (eu si Vali) ne-am inscris! Codul echipei noastre este 2456, si trebuie sa-l folositi la inscriere. Mai am nevoie de 3 oameni. Haideti sa facem ceva bun pentru noi.. si pentru mediul in care traim! Inscrierile se fac aici: http://intranet.letsdoitromania.ro/index.php?option=com_fabrik&view=form&fabrik=11&random=0&Itemid=40 iar numele inregistrat este Gheorghe Elena. Pentru orice alte detalii.. cunoscutii.. la telefon, necuno

Am citit astazi o multime de articole pe tema numita "incredere". Intr-un mod inconstient ... simteam nevoia sa-mi raspund la niste intrebari. Probabil voi culege din cateva ce mi s-a parut mai interesant si mai aproape de ceea ce vroiam sa inteleg. M-am intrebat.. cum acorzi incredere cuiva si mai ales cum reusesti sa o pastrezi in timp? Si asta doar pentru ca timpul m-a invatat ca increderea nu se acorda..ci se castiga. Dupa acest principiu functionez de cativa ani buni. Acum cateva luni.. sufletului intalnit (sau aparut de nicaieri) i-am acordat increderea mea, chiar daca nu a avut timp sa o castige. Nu as vrea sa fiu inteleasa gresit. De data aceasta nu regret increderea acordata. Ma intreb cum oare persista.. desi totul e menit sa zgaltaie relatia din temelii.. si toate furtunile aterizeaza peste noi (sau asa mi se pare).. Mi se pare ciudat sa am incredere in.. nimic, dar TOT in acelasi timp, chiar si acum, cand am desfiintat mess-ul, mailul, telefonul.. si orice alta fo

Dupa multe articole siropoase.. ar trebui sa mai revin si la subiecte serioase. Daca dragostea tot este in vacanta, sa ne intoarcem la munca... O buna parte din prieteniile frumoase pe care le-am observat la parintii mei.. s-au creat la locul de munca. Chiar daca nu au timp, sau nivelele sociale sunt diferite.. chiar daca nu se intalnesc la petreceri.. sau nu pleaca in concedii impreuna.. nu ezita sa se sune de zile de nastere.. de sarbatori.. sa-si ureze macar acel simplu si decent "La multi ani". Isi amintesc cu drag de zilele cand faceaua cafeaua cu randul dimineata, sau care ajungea primul, imparteau bucurii si necazuri la adapostul celor 4 pereti pe care ii imparteau in fiecare zi. Asa imi imaginam si eu mereu locul de munca.. o a doua familie.. un loc unde te duci cu drag.. unde noi, cei care am ajuns sa fim colegi, suntem un colectiv unit in fata celorlalti. Un loc unde.. pe langa atributiile de zi cu zi.. imparti retete, schimbi experiente.. primesti/dai sfaturi.. il

1 Mai 2010, pentru ca despre el e vorba...si ziua care mi-a schimbat viata... Desi.. am fost eleva, am fost studenta... nu am avut ocazia sa simt acel 1 mai studentesc, cum se spunea.. sa plec la mare.. sau .. oriunde. 1 Mai a fost.. o zi oarecare.. ba, mai mult.. de cand lucrez.. s-a tot dovedit si lucratoare... Anul acesta..s-a razbunat, cred ca tinea sa-si ia revansa..:) M-a facut sa accept o... nebunie.. si..cu toate emotiile premergatoare... a rezultat a fi ziua in care portile cerului s-au deschis.. lasandu-ma sa citesc un om.. si o poveste. Aripi de inger ne-au ocrotit in acea zi.. si in toate cele ce au urmat impreuna. Stiu ca nimeni nu crede, si ..tinand cont de situatie.. poate nici nu au cum, ca iubirea noastra e scrisa mai sus. Inca din acea zi am stiut.. am simtit, ca legatura noastra a fost scrisa in alt timp si e binecuvantata mai de sus, cu mult inainte de a ne cunoaste. Cate coincidente.. cate semne.. ca totul decurge asa cum e scris si nu dupa vointa noastra... Nu sti

De mic am fost un copil cuminte si ascultator, poate si datorita faptului ca am fost crescut de bunici pana la varsta de 5 ani, doi oameni extraordinari de buni, blanzi si intelegatori. Ei mi-au insuflat calmul, bunatatea sufleteasca si bunul simt ca reguli de viata. Din pacate, nu am fost langa ei atunci cand au plecat acolo unde le era locul, in Rai, din diferite motive. Moartea mamaiei mele m-a prins la Campulung Moldovenesc, eram elev la Liceul Militar, pe timpul regimului comunist, si nu mi-au aprobat o invoire de cateva zile, pentru a-i aduce o ultima multumire celei care mi-a fost mai mult decat o mama, in primii ani de viata. Bunicul meu s-a stins mult mai tarziu, am ajuns doar la inmormantarea lui, si atunci grabit.. pret de cateva ore.. era perioada in care credeam eu ca timpul inseamna numai bani. De la varsta de 5 ani m-au “preluat” ai mei parinti, m-au adus la oras si m-au inscris la gradinita, in grupa mare. Imi aduc si acum aminte ca fugeam de acolo in fiecare marti.. mo

Iubire obsesiva... sau neincredere? Care oare este varianta corecta? Unde este limita, granita de trecere de la una la cealalta? Sau poate e ceva mai mult decat perceptia mea? Pana acum... n-am intalnit sentimentul decat prin prieteni, cunostinte.. ziare... Consideram ca acolo unde exista incredere nu exista loc de gelozie, iar acolo nu exista incredere, oricum nu isi mai are locul. Acum.. sunt in dubiu. Nu mai stiu care este varianta corecta. Am incredere, dar nu mai stiu in cine. Nu stiu cand s-a dezvoltat un sentiment de proprietate atat de acut.. si totusi departe de a fi obsesiv.. doar cat sa permita geloziei sa-si faca loc. (Nu as fi crezut totusi ca ma va incerca sentimentul vreodata. Imi par comica.. si ma distreaza chiar si pe mine.. atunci cand scap cate o chestie pornita din gelozie). In calitatea mea de mama, credeam ca o femeie poate sfasia doar pentru copilul sau, pentru a-l apara la nevoie. In calitate de iubita, niciodata pana acum nu am remarcat ca am gheare. Hmmmm...

Acum 31 de ani...eram un copil cuminte.. cu deja prea multa personalitate (nu-mi placea morcovul, il scuipam). Crescand, am prins si imaginatie...si creativitate.. (cum poti sa iesi pe geam din casa la 2 ani si jumatate - nu sariti, stateam la casa..). La camin, puneam deja baietii la respect, obicei pastrat si in generala... cand baietoiul din mine.. in pauze..se batea parte in parte cu baietii. La inceput.. nu intelegeam eu prea bine povestea cu statul in banca.. drept urmare.. prima reclamatie in clasa 1 a fost ca ma plimb prin clasa in ore.. Rebela, dar introvertita... nici daca stiam lectia de 10(si le stiam) nu ridicam mana sa raspund.. Adoram matematica.. si desenul.. cele 2 materii care m-au calmat mereu, chiar daca la prima vedere nu au nimic in comun. In liceu.. m-am inchis si mai tare.. mai ales cand nu m-am regasit in cei din jur. Cred ca.. undeva pe parcurs am cautat perfectiunea.. in liniste. Nu pot spune ca amintirea liceului.. imi trezeste mari nostalgii.. pentru ca era

Sfarsitul.. unei etape din viata, al unui proiect, al unei relatii.. Sfarsitul unei etape.. poate al unei scoli.. poate schimbarea locului de munca.. de obicei le privim cu nostalgie..cu acel sentiment de "aici a fost casa mea in ultimii ani, familia mea"... dar pe langa nostalgie.. in functie de rezultate, exista sentimentul de usurare, eliberare.. si odata cu ele.. de incredere, in tine, in viitor, de mandrie... ca ai mai finalizat cu bine un lucru important pentru viitorul tau. Poate ca .. acelasi sentiment exista si in cazul proiectelor, pentru ca implica timp.. efort, energie, concentrare.. si la final, rezultatul.. iti apartine, tie ca persoana.. sau tie, ca echipa. In ce priveste moartea... nu vreau sa abordez teme morbide.. nici sa fiu gresit inteleasa.. dorul.. va exista mereu, pentru cel ce a plecat, dar furia de moment.. pleaca din egoism, din acel "EU vroiam sa mai stea". Se spune ca .. atunci cand se rupe firul... nu-l mai poti innoda.. si indiferent ca