Just a story

Daca as da timpul inapoi... oare ce as face diferit? Mi-as face facultatea la timpul ei? As iubi mai mult? As privi situatiile de viata cu gandirea de acum? Nimic nu a fost intamplator.. fiecare lucru din viata mea.. a fost o lectie (mai mult sau mai putin usturatoare) dar am avut ceva de invatat. Fara ele, poate astazi nu eram aici... si poate nici omul care sunt. Fara ele.. n-as fi stiut sa ma bucur de rasaritul soarelui.. si implicit a unei zile noi.. de racoarea unei furtuni de vara dupa o zi torida... de verdele crud al naturii.. primavara.. cand totul revine la viata (ca viata mea... dupa fiecare infrangere). Sunt un om al inceputurilor, si din fericire.. am invatat si ca.. dupa orice ploaie iese soarele.. si totul revine... NU, daca as putea da timpul inapoi.. nu as schimba nimic. Nu am avut viata perfecta.. dar asa... am invatat sa fiu EU, sa ma pregatesc sa iubesc... sa pot aprecia omul de langa mine, la valorea lui reala... si nu as fi putut face asta.. daca nu treceam prin t

Ce facem cu temerile noastre? Nu-mi amintesc exact citatul, dar am citit ceva.. undeva.. care spunea cam asa: a fi curajos nu inseamna sa nu-ti fie teama, ci sa-ti gasesti puterea de a nu te lasa paralizat de ea. Frumos.. si adevarat! Mi-e teama de multe lucruri in viata.. si poate cel mai tare.. ca lucrurile frumoase nu dureaza, ca vin doar ca o amagire. Prietenii.. stiu ce spun.. pentru ca mi-au fost aproape in multele momente grele ale vietii. Poate m-am obisnuit cu raul.. iar binele mi se pare un lucru atat de fragil.. incat uneori.. decat sa stai cu drobul de sare deasupra.. preferi sa-l trantesti, sa vezi daca e real.. sau rezista macar. Am intalnit lucrul acesta la mai multi oameni ce au trecut prin viata mea: ti-e rau cand ti-e bine, spuneam eu.. De fapt.. esti paralizat de teama ca ar putea sa nu dureze, sa fie efemer.. si acel bine sa dispara. Nu sunt psiholog, dar ma analizez pe mine.. si imi place sa caut substratul tuturor trairilor (mai bune sau mai rele) ce trec prin via

Am primit leapsa de la Loredana.. si ii multumesc pe aceasta cale. Desi nu am cui sa o dau mai departe pentru moment, am ales sa completam impreuna: eu si Vali. Raspunsurile duble sunt... in ordine.. primele ale mele, urmatoarele ale lui.. Va pupam pe toti! Dacă eram un anotimp... eram primavara / vara Dacă eram o lună...eram aprilie / august Dacă eram o zi a săptămânii...eram duminica / vineri Dacă eram o parte a zilei... eram rasaritul / noapte Dacă eram un animal marin... eram delfin / balena Dacă eram un animal de uscat... eram pisica / caine Dacă eram o virtute... eram dreptatea / bunatatea Dacă eram o planetă... eram Marte / Jupiter Dacă eram un lichid... eram apa / sampanie Dacă eram o piatră... eram rubin / granit Dacă eram un metal... eram otel / aluminiu Dacă eram o pasăre... eram lebada / soim Dacă eram o plantă... eram o floare de nu-ma-uita / lalea Dacă eram o stare a vremii... eram ploaia torentiala de vara / fulger Dacă eram un instrument muzical... eram pian / nai Dacă

Ciudata si neinteleasa de multi a fost prapastia dintre generatii.. si in egala masura frustranta pentru parinti si pentru copii. In decursul timpului m-am straduit mult sa inteleg fenomenul, sa-l accept, sa-l actualizez, sa minimalizez diferenta intre mine si ai mei parinti.. cu cat mai putine renuntari de ambele parti. Unele, au venit natural, unele... in calitate de copil cu o personalitate bine conturata, au venit mai.. impuse, altele.. inca exista. Nu am gasit solutia ideala. Cumva.. prin exigenta de secole a parintilor.. se mai pastreaza o doza din bunul simt.. din valorile morale. Cred insa, ca este foarte important modul mai maleabil de a transmite informatia.. nu impus. Sunt si copil si parinte. Imi amintesc cat de greu mi-a fost de-a lungul timpului sa ma lovesc de o tipologie pe care si acum o consider invechita. Parintii, vor in marea lor majoritate tot ce este mai bun pentru copiii lor, si sunt de acord cu acest lucru. Uita insa limita, acel punct pana la care pot interven

Cine iti da viata? Cine poate decide cand se termina? De ce subiectul acesta? M-a impresionat tare mult vestea diminetii: moartea Madalinei Manole. M-am intrebat ce poate rani un om atat de tare incat la 43 de ani, sa decizi sa lasi un copil fara mama.. sa nu-si aminteasca decat din poze de cea care l-a adus pe lume. Nu incerc sa judec.. ci doar sa inteleg. Atat de tare sa marcheze o imagine? Si ce inseamna imagine? Dimensiunile 90-60-90? Un chip fara riduri? OK. Si cand le pierzi cu ce mai ramai? Cu tristetea, cu neputinta.. cu prejudecatile tale.. sau ale celor ce au stiut un chip ce isi urmeaza legea firii si imbatraneste usor? Astepti perfectiunea la nesfarsit... sau iti cauti niste ancore mai stabile si mai sanatoase in viata reala? Frumusetea vine din interior; puterea tot de acolo. Si incepe atunci cand nu depinzi de parerea celorlalti, cand iti cauti stabilitatea si increderea din tine.. din propriile limite, cand inveti sa accepti trecerea timpului, dar sa-ti pastrezi sufletul

Cum poti permite sufletului sa strige in cuvinte cat de tare doare uneori dorul? Cum isi poate acorda vibratia in sunetele emise de tine? Mai ales atunci cand vrei sa ascunzi, dar in acelasi timp sa o strigi tuturor? As cere vantului aer pentru a respira.. si norilor stropi de ploaie sa spele tristetea .. As cere soarelui foc.. ca pasiunea sa ramana nestinsa... si marii.. o briza de prospetime... As sta de vorba cu marea, i-as impartasi secretele.. ca pe vremuri.. stiind ca le duce cu ea departe.. asa cum poarta dorintele mele spre implinire... "Cand am nevoie de tine/ Doar inchid ochii si sunt langa tine" Cat de adevarat.. si cat de ireal devine atunci cand nu mai poate tine locul unui zambet.. a unei imbratisari.. a unei strangeri de mana.. sau poate a unui sarut.. ? Cum reactionezi cand nu mai poti tine dorul sub control? Cand lipsa celuilalt se transforma in frustrare, cand durerea devine insuportabila... iar aerul prea incins pentru a fi respirat? Te inchizi in tine.. si