sinuciderea... intre curaj si lasitate

Cine iti da viata? Cine poate decide cand se termina?
De ce subiectul acesta? M-a impresionat tare mult vestea diminetii: moartea Madalinei Manole.
M-am intrebat ce poate rani un om atat de tare incat la 43 de ani, sa decizi sa lasi un copil fara mama.. sa nu-si aminteasca decat din poze de cea care l-a adus pe lume.
Nu incerc sa judec.. ci doar sa inteleg. Atat de tare sa marcheze o imagine? Si ce inseamna imagine? Dimensiunile 90-60-90? Un chip fara riduri? OK. Si cand le pierzi cu ce mai ramai? Cu tristetea, cu neputinta.. cu prejudecatile tale.. sau ale celor ce au stiut un chip ce isi urmeaza legea firii si imbatraneste usor? Astepti perfectiunea la nesfarsit... sau iti cauti niste ancore mai stabile si mai sanatoase in viata reala?
Frumusetea vine din interior; puterea tot de acolo. Si incepe atunci cand nu depinzi de parerea celorlalti, cand iti cauti stabilitatea si increderea din tine.. din propriile limite, cand inveti sa accepti trecerea timpului, dar sa-ti pastrezi sufletul tanar, sa poti departaja varsta din buletin, ridurile, kilogramele si tot ce se mai schimba in timp.. de ceea ce viseaza sufletul tau.. de frumusetea vietii, de darurile ei.
Din punctul meu de vedere.. pentru a decide sa-ti inchei firul vietii.. ai nevoie de mai mult curaj decat pentru a o trai, indiferent de greutatile ei. Cum sa fie? Curaj? Infrunti moartea? Sau lasitate? Fugind de provocarile vietii...
Am auzit multi spunand "viata e grea", dar am intalnit si completarea,lucru care m-a trezit la realitate... "in comparatie cu ce?". Si ..e corect.. cine spune ca viata e usoara? De ce trebuie sa o traiesti doar in varianta usoara? Viata, in principiu.. este asa cum alegi sa o traiesti.. cu zambetul pe buze.. privind jumatatea plina, alegand sa vezi si lucrurile frumoase ce te inconjoara.. sau privind doar ce nu ai..(si este pasul cel mai critic spre o mare depresie).
Din acest motiv am tot vorbit in articolele anterioare despre frumusetea vietii, despre optimismul cu care TREBUIE sa o tratam. Cu putina incredere in tine.. poti face orice.. orice limita pe care credeai ca o ai.. se sparge.. se muta mai departe.. iti permite sa te autodepasesti, sa fii mai bun, sa vrei mai mult, sa lupti mai mult.
Sunt atat de trista ca s-a pierdut un om.. si..e unul din cazurile mediatizate. Ma intreb... in urma crizei.. si a conditiilor din tara noastra.. cati vor mai renunta la lupta? Cati vor claca, in loc sa lupte?
Cati stiu oare ca un chinez traieste cu mai putin de 2 euro pe zi? Si sunt multi.. dar nu se plang.. lupta toti in continuare, pentru ei, pentru familiile lor, si NU in ultimul rand pentru tara lor.
As vrea.. sa transmit un mesaj pozitiv...! Frumusetea fizica e trecatoare, frumusetea adevarata vine din suflet.. din felul in care iti radiaza un zambet pe fata, din modul in care straluceste bunatatea sufletului, din realizarile pe care le ai.. si lucrurile ce poti si chiar le faci pentru cei din jur.
Cand ma gandesc la sinucidere (si cochetam acum multi ani cu ideea) imi pare o aruncare in gol de la ultimul etaj al unui zgarie-nori. De unde stii ce te asteapta jos? Cum poti uita tot ceea ce ai? Cum poti uita un suflet de copil? Cum poti renunta la lupta reala cu viata, pentru o lupta ce poate fi mai dura: moartea si drumul spre ea?
Imi place la nebunie viata, cu provocarile ei cu tot; imi place sa-mi fortez limitele, sa vreau mai mult.. sa iubesc :) sa sper, sa lupt pentru visele mele. Mi s-ar parea prea monotona fara provocari.
Bucurati-va, oameni buni de ce aveti si luptati cu voi insiva in primul rand.. pentru a va face viata mai buna! Sunteti singurii responsabili pentru deciziile pe care le luati! Sinuciderea nu este si nu va fi o optiune.. nici pentru voi, nici pentru cei ce raman in urma.