Just a story

http://www.letsdoitromania.ro/curatenia/ Cum povesteam intr-un articol.. printre primele.. respectul fata de noi .. si fata de natura.. este esential. Respect campania ce va curata Romania in 25 septembrie.. mi se pare o idee extraordinara si o sustin, chiar daca stiu ca o buna parte din cei ce nu se vor implica, nici macar nu vor respecta munca depusa de ceilalti.. Imi doresc natura curata. Ma inscriu voluntar! Si am nevoie pe Ploiesti de inca 8 oameni, pentru a intocmi 2 echipe macar. Astept propuneri.. Inscrierile sunt pana pe 10 septembrie. Noi (eu si Vali) ne-am inscris! Codul echipei noastre este 2456, si trebuie sa-l folositi la inscriere. Mai am nevoie de 3 oameni. Haideti sa facem ceva bun pentru noi.. si pentru mediul in care traim! Inscrierile se fac aici: http://intranet.letsdoitromania.ro/index.php?option=com_fabrik&view=form&fabrik=11&random=0&Itemid=40 iar numele inregistrat este Gheorghe Elena. Pentru orice alte detalii.. cunoscutii.. la telefon, necuno

Am citit astazi o multime de articole pe tema numita "incredere". Intr-un mod inconstient ... simteam nevoia sa-mi raspund la niste intrebari. Probabil voi culege din cateva ce mi s-a parut mai interesant si mai aproape de ceea ce vroiam sa inteleg. M-am intrebat.. cum acorzi incredere cuiva si mai ales cum reusesti sa o pastrezi in timp? Si asta doar pentru ca timpul m-a invatat ca increderea nu se acorda..ci se castiga. Dupa acest principiu functionez de cativa ani buni. Acum cateva luni.. sufletului intalnit (sau aparut de nicaieri) i-am acordat increderea mea, chiar daca nu a avut timp sa o castige. Nu as vrea sa fiu inteleasa gresit. De data aceasta nu regret increderea acordata. Ma intreb cum oare persista.. desi totul e menit sa zgaltaie relatia din temelii.. si toate furtunile aterizeaza peste noi (sau asa mi se pare).. Mi se pare ciudat sa am incredere in.. nimic, dar TOT in acelasi timp, chiar si acum, cand am desfiintat mess-ul, mailul, telefonul.. si orice alta fo

Dupa multe articole siropoase.. ar trebui sa mai revin si la subiecte serioase. Daca dragostea tot este in vacanta, sa ne intoarcem la munca... O buna parte din prieteniile frumoase pe care le-am observat la parintii mei.. s-au creat la locul de munca. Chiar daca nu au timp, sau nivelele sociale sunt diferite.. chiar daca nu se intalnesc la petreceri.. sau nu pleaca in concedii impreuna.. nu ezita sa se sune de zile de nastere.. de sarbatori.. sa-si ureze macar acel simplu si decent "La multi ani". Isi amintesc cu drag de zilele cand faceaua cafeaua cu randul dimineata, sau care ajungea primul, imparteau bucurii si necazuri la adapostul celor 4 pereti pe care ii imparteau in fiecare zi. Asa imi imaginam si eu mereu locul de munca.. o a doua familie.. un loc unde te duci cu drag.. unde noi, cei care am ajuns sa fim colegi, suntem un colectiv unit in fata celorlalti. Un loc unde.. pe langa atributiile de zi cu zi.. imparti retete, schimbi experiente.. primesti/dai sfaturi.. il

1 Mai 2010, pentru ca despre el e vorba...si ziua care mi-a schimbat viata... Desi.. am fost eleva, am fost studenta... nu am avut ocazia sa simt acel 1 mai studentesc, cum se spunea.. sa plec la mare.. sau .. oriunde. 1 Mai a fost.. o zi oarecare.. ba, mai mult.. de cand lucrez.. s-a tot dovedit si lucratoare... Anul acesta..s-a razbunat, cred ca tinea sa-si ia revansa..:) M-a facut sa accept o... nebunie.. si..cu toate emotiile premergatoare... a rezultat a fi ziua in care portile cerului s-au deschis.. lasandu-ma sa citesc un om.. si o poveste. Aripi de inger ne-au ocrotit in acea zi.. si in toate cele ce au urmat impreuna. Stiu ca nimeni nu crede, si ..tinand cont de situatie.. poate nici nu au cum, ca iubirea noastra e scrisa mai sus. Inca din acea zi am stiut.. am simtit, ca legatura noastra a fost scrisa in alt timp si e binecuvantata mai de sus, cu mult inainte de a ne cunoaste. Cate coincidente.. cate semne.. ca totul decurge asa cum e scris si nu dupa vointa noastra... Nu sti

De mic am fost un copil cuminte si ascultator, poate si datorita faptului ca am fost crescut de bunici pana la varsta de 5 ani, doi oameni extraordinari de buni, blanzi si intelegatori. Ei mi-au insuflat calmul, bunatatea sufleteasca si bunul simt ca reguli de viata. Din pacate, nu am fost langa ei atunci cand au plecat acolo unde le era locul, in Rai, din diferite motive. Moartea mamaiei mele m-a prins la Campulung Moldovenesc, eram elev la Liceul Militar, pe timpul regimului comunist, si nu mi-au aprobat o invoire de cateva zile, pentru a-i aduce o ultima multumire celei care mi-a fost mai mult decat o mama, in primii ani de viata. Bunicul meu s-a stins mult mai tarziu, am ajuns doar la inmormantarea lui, si atunci grabit.. pret de cateva ore.. era perioada in care credeam eu ca timpul inseamna numai bani. De la varsta de 5 ani m-au “preluat” ai mei parinti, m-au adus la oras si m-au inscris la gradinita, in grupa mare. Imi aduc si acum aminte ca fugeam de acolo in fiecare marti.. mo

Iubire obsesiva... sau neincredere? Care oare este varianta corecta? Unde este limita, granita de trecere de la una la cealalta? Sau poate e ceva mai mult decat perceptia mea? Pana acum... n-am intalnit sentimentul decat prin prieteni, cunostinte.. ziare... Consideram ca acolo unde exista incredere nu exista loc de gelozie, iar acolo nu exista incredere, oricum nu isi mai are locul. Acum.. sunt in dubiu. Nu mai stiu care este varianta corecta. Am incredere, dar nu mai stiu in cine. Nu stiu cand s-a dezvoltat un sentiment de proprietate atat de acut.. si totusi departe de a fi obsesiv.. doar cat sa permita geloziei sa-si faca loc. (Nu as fi crezut totusi ca ma va incerca sentimentul vreodata. Imi par comica.. si ma distreaza chiar si pe mine.. atunci cand scap cate o chestie pornita din gelozie). In calitatea mea de mama, credeam ca o femeie poate sfasia doar pentru copilul sau, pentru a-l apara la nevoie. In calitate de iubita, niciodata pana acum nu am remarcat ca am gheare. Hmmmm...

Acum 31 de ani...eram un copil cuminte.. cu deja prea multa personalitate (nu-mi placea morcovul, il scuipam). Crescand, am prins si imaginatie...si creativitate.. (cum poti sa iesi pe geam din casa la 2 ani si jumatate - nu sariti, stateam la casa..). La camin, puneam deja baietii la respect, obicei pastrat si in generala... cand baietoiul din mine.. in pauze..se batea parte in parte cu baietii. La inceput.. nu intelegeam eu prea bine povestea cu statul in banca.. drept urmare.. prima reclamatie in clasa 1 a fost ca ma plimb prin clasa in ore.. Rebela, dar introvertita... nici daca stiam lectia de 10(si le stiam) nu ridicam mana sa raspund.. Adoram matematica.. si desenul.. cele 2 materii care m-au calmat mereu, chiar daca la prima vedere nu au nimic in comun. In liceu.. m-am inchis si mai tare.. mai ales cand nu m-am regasit in cei din jur. Cred ca.. undeva pe parcurs am cautat perfectiunea.. in liniste. Nu pot spune ca amintirea liceului.. imi trezeste mari nostalgii.. pentru ca era

Sfarsitul.. unei etape din viata, al unui proiect, al unei relatii.. Sfarsitul unei etape.. poate al unei scoli.. poate schimbarea locului de munca.. de obicei le privim cu nostalgie..cu acel sentiment de "aici a fost casa mea in ultimii ani, familia mea"... dar pe langa nostalgie.. in functie de rezultate, exista sentimentul de usurare, eliberare.. si odata cu ele.. de incredere, in tine, in viitor, de mandrie... ca ai mai finalizat cu bine un lucru important pentru viitorul tau. Poate ca .. acelasi sentiment exista si in cazul proiectelor, pentru ca implica timp.. efort, energie, concentrare.. si la final, rezultatul.. iti apartine, tie ca persoana.. sau tie, ca echipa. In ce priveste moartea... nu vreau sa abordez teme morbide.. nici sa fiu gresit inteleasa.. dorul.. va exista mereu, pentru cel ce a plecat, dar furia de moment.. pleaca din egoism, din acel "EU vroiam sa mai stea". Se spune ca .. atunci cand se rupe firul... nu-l mai poti innoda.. si indiferent ca

Nici nu stiu de la ce definitie sa plec... de la DEX ( A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva.).. de la modul in care priveste biserica razbunarea (Crezi că te răzbuni asupra aproapelui dar te chinuieşti pe tine însuţi. Te dai în braţele pornirii ca unui călău lăuntric care te împresură din toate părţile; şi-ţi sfâşii liniştea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stăpânit de mânie?) Hmmmm... ambele variante definesc acelasi cuvant.. dar intr-un mod atat de diferit! Poate.. in acest articol voi cita mai mult.. si voi presara printre citate si gandurile mele.. "Daca vrei sa fii fericit o clipa, razbuna-te... daca vrei sa fii fericit o viata, iarta!" Si..din punctul meu de vedere, este cea mai buna cugetare intalnita. Cum poti cauta fericirea, orbit fiind de razbunarea trecutului? Cum poti pretinde recuperarea timpului pierdut, pierzandu-l in continuare cu un lucru ce nu-ti poat