Just a story

Am momente cand ma trezesc si imi dau seama ca astept sa fiu fericita.. sau astept ca cei din jur sa ma faca fericita, sau ca un eveniment sa ma faca fericita. Si stau..si ma incrunt.. si ma supar..si astept. Si poate trec o zi.. sau doua.. sau doua saptamani.. sau poate chiar nu se intampla nimic din ce as fi asteptat sau dorit. Si asa pierd zile din viata mea.. in care as fi putut fi fericita si am ales sa nu fiu. Zilele de nastere, de obicei, le petrecem in familia extinsa. Anul acesta, verisoarele s-au scuzat.. matusa a uitat.. dar in plus mi-au luat-o si pe mama. Tura asta...hmmm, chiar a fost o alegere sa decid ca daca se mai repeta, fac urat..a fost o alegere sa fiu dezamagita.. nu atat de ei, cat de mama mea, care nu le-a spus ca o zi pe an sunt mai importanta decat oricine altcineva. In rest.. sunt zile in care poate sunt transparenta, pentru ca simt ca cei din jur nu ma vad decat cand au pitici de revarsat. E drept ca nu e usor sa iti pastrezi o stare de spirit buna..s

Daca as putea da timpul inapoi... oare as schimba ceva? Poate mi-as dori sa fiu mai inteleapta de tanara, ca sa am mai putine lectii dureroase de invatat. Sau poate mi-as dori sa nu ma fi grabit sa ma marit, sau macar sa fi avut curajul in ultimele doua saptamani sa spun cu voce tare "nu vreau sa mai fac asta", fara sa imi fie teama de ce spun parintii..si de ce va spune lumea. Totusi.. a trebuit sa trec prin experienta asta, ca atunci cand am divortat sa nu-mi mai pese de lume, ci de ceea ce simt eu..pentru mine si pentru copilul meu. Au trecut ani si am primit a doua sansa la visare.. la iubire..si de data asta la stabilitate. Si culmea! De data asta lumea spunea NU...iar eu am spus DA! Si ma bucur ca am avut curajul de a-mi asuma dorintele, sentimentele si viitorul, pentru ca de atunci traiesc un vis frumos.. putini sunt cei care isi intalnesc jumatatea si au timp sa se bucure de iubirea lor. Poate nu mai avem chiar toata viata la dispozitie, dar sunt absolut sigura