Just a story

Azi.. nu eram sigura daca sa scriu sau nu. Dar mi-am amintit ca cineva m-a cautat... mi-a luminat o dimineata cu un mesaj indurerat, dar frumos si elegant compus..si a cautat in mine un sprijin. Pentru ea.. si pentru cei asemeni ei care cauta un umar pe care sa-l simta aproape.. sau trecut prin aceleasi greutati, voi incerca sa scriu mai des. M-ar ajuta enorm niste idei.. de dezbatut si le astept cu mare placere. Astazi.. ma gandeam pana unde faci compromisuri intr-o relatie. Pot sa inteleg teama si disperarea de a nu-l pierde pe cel de langa tine. E destul de ciudat, mai ales cand cei 2 provin din medii diferite.. au experiente diferite de viata, conceptii diferite.  Oare asta te impinge sa faci compromisuri pe care nu esti pregatit sa le faci? Care e rezultatul in final? Frustrari..si fuga? Poate..doar pentru recuperare.. dar rezultatul este categoric dramatic. Ma gandeam intr-un moment...atunci cand imi era mai greu.. ca nu va fi nimic mai mult sau mai putin din ceea ce e sc...

Ce presupune o relatie? Doi oameni care isi doresc un viitor impreuna. Doi oameni cu idei, conceptii, idealuri dar mai ales genetic structurati sa fie diferiti (si cu siguranta nu ma refer la a fi o femeie si un barbat, ci la faptul de a fi asemanatori ca gandire, dar total diferiti). Doi oameni care ajung intr-un punct in viata lor, in care isi gasesc linistea in bratele celuilalt. Cum stii cand ai intalnit jumatatea? Cand simpla imbratisare iti spulbera toate grijile si acolo se termina universul, in bratele lui/ei iti gasesti linistea. Te ia de mana si iti atinge inima. Cand simti ca nu mai ai aer cand celalalt nu e langa tine. Cand nu iti poti concepe viata fara celalalt. Cand te reinventezi alaturi de cel de langa tine cu fiecare zi ce trece si totul se armonizeaza impreuna. A curs multa cerneala pe tema "ce e dragostea?", "exista sufletul pereche?"  ...Fiecare a exprimat totul in cuvinte proprii, asa cum le exprim si eu acum. Cum ne pricepem mai bine, ...

Am auzit tot felul de conceptii..de perceptii cu privire la ce vrea Dumnezeu de la noi, la incercarile pe care ni le trimite.. la faptul ca EL se afla doar in biserica. Sunt convinsa ca voi starni controverse cu acest subiect si probabil imi asum un subiect delicat si greu de dezbatut. As vrea sa-i surprind varianta interioara. Vreau sa gasesc raspunsuri la intrebari.. sa inteleg cum functioneaza credinta, pana unde poate ajunge. "Trebuie sa-ti porti crucea".. Hmm..Eu Il percep pe Dumnezeu ca pe fiinta suprema iubitoare de oameni, Tatal ce ne inconjoara cu toata dragostea Lui, ne iarta greselile.. ne dojeneste cand gresim. Ne-a lasat totusi pe lume cu liberul arbitru, ne-a dat puterea de a distinge binele de rau.. de a gresi, dar si a indrepta. Mariei Magdalena i-a dat a doua sansa sa-si indrepte viata si sa traiasca in iubire si asta atunci cand trebuia sa fie omorata cu pietre. Sa-ti porti crucea..insemna sa o lase sa fie omorata, nu? Poate percep lucrurile gresit, dar cr...

"Cum poti trai fara minunea ce iti da fiori?" Oare.. in visele normale..cand iti imaginezi viata perfecta, cum pare o zi normala? Oare.. dorul nebun ce iti mistuie orele cat sunteti despartiti e inclus pe lista de asteptari? Oare iti poti imagina din timp nerabdarea de a ajunge acasa si a regasi linistea in bratele celuilalt ascultandu-i ritmul deja invatat al batailor inimii ce-ti pare un cantec dulce de leagan... ? Sunt la munca si mi-e dor de cand ies pe usa.. de mana calda ce ma strange cu drag, de zambetul ce-mi face inima sa cante.. de fiecare lucrusor pe care nu il facem impreuna in cele 8 ore cat suntem despartiti. Daca mi-ar fi spus cineva ce efect magic va avea sa ajungi acasa si sa te cuibaresti in bratele omului iubit.. nu as fi crezut. Si nu as fi crezut ca dupa 2 ani si ceva si incercari grele prin care am trecut impreuna inca mai poate avea acelasi efect. Nu am pierdut nimic din magie..din dor.. din disperarea de a-l sti bine pe celalalt. Uneori rade...

Cand am scris primul articol.. simteam nevoia sa scriu. Eram o idealista aiurita dornica de razboi cu intreaga lume. Nu razboi la modul negativ. Imi doream sa schimb lumea, sa transmit respect pentru noi insine, dreptate, echitate, egalitate. Apoi..am vrut sa transmit doar iubire, dar nu e totul o poveste. Am inteles pe parcurs ca viata e cum si-o face fiecare. Ca unii sunt dominati de egoism si sunt acaparatori si vor totul pentru ei. A doua categorie.. sunt cei umiliti, calcati in picioare de societate si de cei din prima categorie. Sunt cei care considera ca isi merita soarta..ca nu pot lupta mai mult..ca lumea lor se inchide la primul "nu" sau usa inchisa in nas. I-as numi limitati.. dar fara a-i jigni. Sunt de fapt cei care isi vad limitele si nu au curaj sa le impinga mai departe...sa le depaseasca. Exista si categoria de mijloc...a celor idealisti.. revoltati de prima categorie si aparatori ai celei de-a doua. Dar imi dau seama ca oamenii nu se pot schimba decat ...

Acum 2 ani la ora asta... mii de fluturi de emotie imi zburdau prin stomac. Habar nu aveam ce urma sa se intample. Incercam doar sa sper..intr-o minune..:( Atatea emotii...atatea pregatiri... imi doream sa fie perfect... sa fie EL acela... si ...a fost! Imi amintesc prin franturi de vis...cum am alergat in bratele tale. Imi amintesc fiecare clipa ca pe un vis ce azi pare imposibil... Imi amintesc forta cu care m-ai strans in brate...si m-ai tinut de mana sa nu fug... Imi amintesc.. pasarelele ce-ti mancau cartofii la McDonalds...primul sarut...linistea ce ne-a inconjurat toata ziua... senzatia de perfectiune... minunea noastra..transformata o data in viata in realitate.. Imi amintesc o minune...minunea mea... ziua in care portile cerului s-au deschis...si rugile mi-au fost ascultate... :((( Imi amintesc de tine... iubitul meu...de faptul ca inima ta batea la unison cu a mea.. de faptul ca ai crezut o data cu mine ca ne-a fost scris sa ne intalnim si sa fim impreuna pana ce moart...

O clipa de nebunie.. o idee ce parea imposibila la prima vedere.. si iata-ne porniti la drum intr-un mini concediu bine meritat (primul impreuna). Un simplu "Hai la Cheia!" s-a transformat in ..cateva telefoane, o rezervare.. si a doua zi deja la drum spre un loc necunoscut ... ce s-a dovedit minunat. O pensiune la 20 de km de Brasov... un peisaj magnific.. zona de munte .. cu aer curat, mini cascade ce te incanta cu susurul lor.. poienite largi, pomi in toate culorile, apusuri de soare minunate... atat de cald te imbratiseaza natura cand ii duci dorul si iti ofera tot ce are mai bun si mai frumos.... Noi doi,...din nou fara umbrela, pentru ca si timpul a tinut cu noi.. si ne-a invaluit in soarele bland de inceput de toamna, intr-un alt timp.. intr-o magie de culori.. senzatii.. implinire.. iubire, intr-un decor rustic.. atat de simplu.. dar atat de familiar.. de .. acasa. Vom mai merge cu siguranta acolo, pentru ca este un loc unde ne-am regasit pe noi, linistea.. natura, ma...

1 Mai 2010, pentru ca despre el e vorba...si ziua care mi-a schimbat viata... Desi.. am fost eleva, am fost studenta... nu am avut ocazia sa simt acel 1 mai studentesc, cum se spunea.. sa plec la mare.. sau .. oriunde. 1 Mai a fost.. o zi oarecare.. ba, mai mult.. de cand lucrez.. s-a tot dovedit si lucratoare... Anul acesta..s-a razbunat, cred ca tinea sa-si ia revansa..:) M-a facut sa accept o... nebunie.. si..cu toate emotiile premergatoare... a rezultat a fi ziua in care portile cerului s-au deschis.. lasandu-ma sa citesc un om.. si o poveste. Aripi de inger ne-au ocrotit in acea zi.. si in toate cele ce au urmat impreuna. Stiu ca nimeni nu crede, si ..tinand cont de situatie.. poate nici nu au cum, ca iubirea noastra e scrisa mai sus. Inca din acea zi am stiut.. am simtit, ca legatura noastra a fost scrisa in alt timp si e binecuvantata mai de sus, cu mult inainte de a ne cunoaste. Cate coincidente.. cate semne.. ca totul decurge asa cum e scris si nu dupa vointa noastra... Nu sti...

De mic am fost un copil cuminte si ascultator, poate si datorita faptului ca am fost crescut de bunici pana la varsta de 5 ani, doi oameni extraordinari de buni, blanzi si intelegatori. Ei mi-au insuflat calmul, bunatatea sufleteasca si bunul simt ca reguli de viata. Din pacate, nu am fost langa ei atunci cand au plecat acolo unde le era locul, in Rai, din diferite motive. Moartea mamaiei mele m-a prins la Campulung Moldovenesc, eram elev la Liceul Militar, pe timpul regimului comunist, si nu mi-au aprobat o invoire de cateva zile, pentru a-i aduce o ultima multumire celei care mi-a fost mai mult decat o mama, in primii ani de viata. Bunicul meu s-a stins mult mai tarziu, am ajuns doar la inmormantarea lui, si atunci grabit.. pret de cateva ore.. era perioada in care credeam eu ca timpul inseamna numai bani. De la varsta de 5 ani m-au “preluat” ai mei parinti, m-au adus la oras si m-au inscris la gradinita, in grupa mare. Imi aduc si acum aminte ca fugeam de acolo in fiecare marti.. mo...

Acum 31 de ani...eram un copil cuminte.. cu deja prea multa personalitate (nu-mi placea morcovul, il scuipam). Crescand, am prins si imaginatie...si creativitate.. (cum poti sa iesi pe geam din casa la 2 ani si jumatate - nu sariti, stateam la casa..). La camin, puneam deja baietii la respect, obicei pastrat si in generala... cand baietoiul din mine.. in pauze..se batea parte in parte cu baietii. La inceput.. nu intelegeam eu prea bine povestea cu statul in banca.. drept urmare.. prima reclamatie in clasa 1 a fost ca ma plimb prin clasa in ore.. Rebela, dar introvertita... nici daca stiam lectia de 10(si le stiam) nu ridicam mana sa raspund.. Adoram matematica.. si desenul.. cele 2 materii care m-au calmat mereu, chiar daca la prima vedere nu au nimic in comun. In liceu.. m-am inchis si mai tare.. mai ales cand nu m-am regasit in cei din jur. Cred ca.. undeva pe parcurs am cautat perfectiunea.. in liniste. Nu pot spune ca amintirea liceului.. imi trezeste mari nostalgii.. pentru ca era...

Daca as da timpul inapoi... oare ce as face diferit? Mi-as face facultatea la timpul ei? As iubi mai mult? As privi situatiile de viata cu gandirea de acum? Nimic nu a fost intamplator.. fiecare lucru din viata mea.. a fost o lectie (mai mult sau mai putin usturatoare) dar am avut ceva de invatat. Fara ele, poate astazi nu eram aici... si poate nici omul care sunt. Fara ele.. n-as fi stiut sa ma bucur de rasaritul soarelui.. si implicit a unei zile noi.. de racoarea unei furtuni de vara dupa o zi torida... de verdele crud al naturii.. primavara.. cand totul revine la viata (ca viata mea... dupa fiecare infrangere). Sunt un om al inceputurilor, si din fericire.. am invatat si ca.. dupa orice ploaie iese soarele.. si totul revine... NU, daca as putea da timpul inapoi.. nu as schimba nimic. Nu am avut viata perfecta.. dar asa... am invatat sa fiu EU, sa ma pregatesc sa iubesc... sa pot aprecia omul de langa mine, la valorea lui reala... si nu as fi putut face asta.. daca nu treceam prin t...

EL! Adica ..totul pentru mine de cand a intrat in viata mea.. SI acel magic sentiment numit iubire.. despre asta vom vorbi O zi normala, monotona, poate putin cam banala de aprilie.. si gandul la un blog trimis de un prieten si la faptul ca si eu pot! Cam asa a inceput totul.. Si am putut! A rezultat primul articol. Pentru ca si mie mi-a placut, iar tema ma intriga, am postat un link la status. Mi-a atras atentia unul din comentarii, pentru ca era de la o persoana draga, cu care nu mai vorbisem de ceva timp.. si i-am multumit. De-atunci.. vorbim...din ce in ce in ce mai mult... N-am crezut vreodata ca de la ora la ora se poate schimba totul. Ca, plecand de la lipsa sperantei sau a vointei sau a chefului de a mai intalni vreodata pe cineva.. poti ajunge in cateva zile sa simti ca nu te poti lipsi de singurul mijloc de comunicare (data fiind distanta): messengerul.. si apoi din ce in ce mai mult, ca acel om, in viata caruia ai revenit cu un simplu "multumesc" iti seamana foarte...