lovestory...
EL! Adica ..totul pentru mine de cand a intrat in viata mea..
SI acel magic sentiment numit iubire.. despre asta vom vorbi
O zi normala, monotona, poate putin cam banala de aprilie.. si gandul la un blog trimis de un prieten si la faptul ca si eu pot! Cam asa a inceput totul.. Si am putut! A rezultat primul articol. Pentru ca si mie mi-a placut, iar tema ma intriga, am postat un link la status. Mi-a atras atentia unul din comentarii, pentru ca era de la o persoana draga, cu care nu mai vorbisem de ceva timp.. si i-am multumit. De-atunci.. vorbim...din ce in ce in ce mai mult... N-am crezut vreodata ca de la ora la ora se poate schimba totul. Ca, plecand de la lipsa sperantei sau a vointei sau a chefului de a mai intalni vreodata pe cineva.. poti ajunge in cateva zile sa simti ca nu te poti lipsi de singurul mijloc de comunicare (data fiind distanta): messengerul.. si apoi din ce in ce mai mult, ca acel om, in viata caruia ai revenit cu un simplu "multumesc" iti seamana foarte mult, te completeaza, simte la fel.. si dintr-o data parca e prea departe... Te vreau aproape, mai aproape in fiecare zi... langa mine, de fapt, ar fi perfect. Si spune asta un om care nu simtea nevoia sa-si mai imparta singuratatea, gandurile si viata cu cineva.
Imi lipsesti atat de mult...cand nu putem vorbi.. imi lipseste ratiunea... de cand vorbim. Cine are nevoie de mine, ma cauta prin nori, pentru ca..acolo am poposit de cand ne-am indragostit.. Imi spune ceva dulce, vorbim la telefon, vorbim pe mess, sau macar la mesajul de seara.. ma abtin atat de tare sa nu strig: "te iubesc!!!!!!!!!", dar o soptesc de fiecare data. Cred ceea ce spun, dar nu pot inca sa cred ca eu o spun. Imi pare ireal... adorm cu gandul la el, ma trezesc visand, nici ziua, nici munca, nici vestile proaste, nu il pot scoate din privirea mea, din visele mele, din gandurile permanente. Visez la o zi, cand va putea fi langa mine doar pentru mine, fara distanta, fara timp, fara alte obligatii..
Nu am stiut vreodata ca in absenta cuiva, doar vorbind de la distanta, iti poate bate inima atat de tare incat sa simti ca vrea sa sara din piept. Nu am stiut vreodata ca o voce poate mangaia prin telefon, nici ce inseamna sa ai nevoie de cineva si.. analizand ultimele saptamani.. cred ca nici macar ce inseamna sa fii fericit, pentru ca nimic din ceea ce simt acum nu am mai simtit inainte.
"Am poposit in bratele tale.., m-am pierdut in adancul ochilor tai, m-am privit in ei.. si m-am regasit pe mine..
As striga timpului sa stea in loc, acum, ca te-am gasit, sa nu ne permita sa mai pierdem nici macar o zi departe.
Mi-am umplut mintea cu imaginea ta, sa ma ajute sa supravietuiesc pana te voi revedea. Am atins fiecare trasatura a chipului tau pentru a-l imprima in memoria sufletului meu. Am atins mainile tale si pe tine, pentru a ma umple de tine si a te regasi in mine in fiecare noua zi."
Asta am spus dupa prima intalnire... si inca mai cred acest lucru, data fiind aceasta saptamana, zilele minunate petrecute impreuna... si distanta si dorul.. si nebunia de senzatii..
Toti in jur simt schimbarea... pentru cei pe care intr-un fel sau altul i-am ranit... imi cer mii de scuze, am uitat sa vad, sa aud.. sa respir altceva.. decat dragostea pentru el. Le multumesc celor ce ma sprijina moral... ce imi sunt aproape.. chiar si de la distanta pe care am "impus-o", celor ce chiar isi doresc sa fim fericiti...
Si tie, Liviu, iti multumesc.. pentru ca ai fost responsabil de alegerea satului buclucas.. :) si pentru ca .. o perioada mi-ai fost aproape.. (chiar daca imi pare rau ca ceva s-a schimbat)... si pentru ideea cu blogul..
Si... in primul... si toate celelalte randuri... iti multumesc TIE, Vali, ca existi! Te iubesc mult de tot, suflet drag!
Nu trebuie sa-mi multumesti mie... Nu tu esti cea care mi-a spus ca nimic nu e la intamplare? Nu tu mi-ai trimis pe e-mail asta: "People come into your life for a reason, a season or a lifetime."? Nu tu ai fost alaturi de mine cand mi-a fost greu?
RăspundețiȘtergereSi... nu s-a schimbat aproape nimic, doar ca uneori dimineata nu mai apuc sa-mi beau cafeaua...
Poate ca eu trebuie sa-ti multumesc pentru ca uneori mi-ai oferit o alta perspectiva. Si poate ca sunt foarte aproape cu sufletul de ceea ce ai scris mai sus... Nu am disparut, doar m-am facut putin nevazut.
Eu cred ca viata e frumoasa si ca doar timpul va desparte. Ca de fapt, cand lucrurile de acum se vor limpezi, nici unul nu va fi multumit (si nu ma refer doar la voi doi, ci la toti cei care-s, vorba vine,"alaturi" de fiecare dintre voi) cu viata de acum. Mai devreme sau mai tarziu veti fi fericiti unul in bratele celuilalt, asa cum sunteti fericiti ca v-ati gasit.
RăspundețiȘtergereCate vieti traiti? Una. Si viata asta cate veacuri numara? :))
Sa fiti fericiti ca sunteti sanatosi... si ca inca mai puteti astepta... Si stiu bine ce spun, cand spun asta. Va va duce pe voi mintea cum sa va invapaiati si sa va potoliti sufletul :)
Departarea nu e o scuza. Eu cred ca toate vor fi bune cand veti pricepe ce este mai important in viata. Si mai ales Vali. Sa ma ierte Dumnezeu, dar eu sunt de principiul ca nu Algocalminul vindeca zona zoster, ci Brivalul, chiar daca de la primul iti mai trece temporar durerea.
Sa va iubiti.
Doamne, ce frumos!
RăspundețiȘtergereE primul articol pe care l-am citit, dar stiu ca o sa devorez tot ce e aici! Minunat!
Ce suflet frumos! De femeie indragostita!
Ce minunat graieste sufletul tau!
Iti multumim!