Teama...

Ce facem cu temerile noastre?
Nu-mi amintesc exact citatul, dar am citit ceva.. undeva.. care spunea cam asa: a fi curajos nu inseamna sa nu-ti fie teama, ci sa-ti gasesti puterea de a nu te lasa paralizat de ea. Frumos.. si adevarat!

Mi-e teama de multe lucruri in viata.. si poate cel mai tare.. ca lucrurile frumoase nu dureaza, ca vin doar ca o amagire. Prietenii.. stiu ce spun.. pentru ca mi-au fost aproape in multele momente grele ale vietii. Poate m-am obisnuit cu raul.. iar binele mi se pare un lucru atat de fragil.. incat uneori.. decat sa stai cu drobul de sare deasupra.. preferi sa-l trantesti, sa vezi daca e real.. sau rezista macar.
Am intalnit lucrul acesta la mai multi oameni ce au trecut prin viata mea: ti-e rau cand ti-e bine, spuneam eu.. De fapt.. esti paralizat de teama ca ar putea sa nu dureze, sa fie efemer.. si acel bine sa dispara.

Nu sunt psiholog, dar ma analizez pe mine.. si imi place sa caut substratul tuturor trairilor (mai bune sau mai rele) ce trec prin viata mea.. sau a celor din jur.
Acum... poate am curajul de a-mi infrunta teama.. dar nu imi gasesc resursele de energie sa mai fac asta.. si nici suportul moral. Care este oare limita suportului moral in astfel de situatii? Orgoliul? Durerea? Exista oare o limita?

Vreau sa lupt! Imi doresc sa fie bine! Cum iti poti depasi teama de a gresi? De a fi incapabil sa fii perfect? Ce faci cand presiunea perfectiunii.. te face sa simti ca nu te poti ridica la acel nivel si orice miscare gresita te poate arunca in neant? Iti calculezi fiecare miscare si uiti sa fii natural? Sau iti asumi riscul de a vedea ce se intampla?

Ma uit ca acest lucru il intalnesc in randul copiilor foarte des. Atunci cand parintii uita ca au o copilarie de care sa se bucure.. si le impun standarde mult prea inalte, presiuni prea mari pentru un copil.. din dorinta de a fii mandri ca nimeni nu mai are copil atat de destept, harnic, saritor.. si de fapt.. in tot procesul.. nici macar un copil.. :( poate un adult maturizat cu mult inainte de termen, sub chip de copil.

Ce se intampla cu acesti copii? Unde pot ajunge trecand de la primii pasi prin temerea ca ar putea dezamagi daca iau o nota proasta.. sau primesc o mustrare? Unde ramane libertatea lor de a fi copii?

Din pacate, este un subiect care afecteaza orice varsta.. si orice domeniu: scoala, cariera, relatii..

Si culmea! Reactia celor supusi presiunilor este de a darui.. pentru ca isi doresc foarte mult sa multumeasca acea persoana care asteapta totul de la ei..
Cum iti invingi teama de a fi incapabil sa reusesti tot timpul? Cum procedezi si cum reactionezi atunci cand gresesti in incercarea de a fi perfect?

Cum ne putem ajuta intre noi, sa fim buni, fara pretentia de a fi perfecti? Cum ne putem sprijini copiii sa fie buni.. fara a le cere sa renunte la copilarie? Cum putem fi buni la locul de munca.. si a ne asuma riscul de a nu fi perfecti?

"Teama este principala sursă a superstiţiei şi una din principalele surse ale cruzimii." spune Bertrand Russell, si cata dreptate are..

"Daca teama creste in intensitate, atunci nu mai exista control asupra gandirii actiunilor. Poti ajunge in situatia de a nu mai putea stapani senzatia de teama ci, dimpotriva, devii dominata de ea. In acest caz nu mai poti actiona in mod constient, rational, asupra pericolului. In locul actiunilor gandite, conforme cu situatia, apar cele instinctuale, de protejare, de autoaparare, care decurg schematic si fara un scop anume: fuga fara sens, furia oarba, zelul absurd, paralizarea in centrul pericolului, in cel mai rau caz."


Deci, dragilor, atentie! La ce presiuni puneti, voluntar ..sau involuntar, asupra celor dragi! Intr-un moment.. pot ceda. Cu blandete, atentie.. si sustinere neconditionata de timp sau orice altceva.. poate fi depasita.