parinte ... sau copil?

Ciudata si neinteleasa de multi a fost prapastia dintre generatii.. si in egala masura frustranta pentru parinti si pentru copii.

In decursul timpului m-am straduit mult sa inteleg fenomenul, sa-l accept, sa-l actualizez, sa minimalizez diferenta intre mine si ai mei parinti.. cu cat mai putine renuntari de ambele parti. Unele, au venit natural, unele... in calitate de copil cu o personalitate bine conturata, au venit mai.. impuse, altele.. inca exista. Nu am gasit solutia ideala. Cumva.. prin exigenta de secole a parintilor.. se mai pastreaza o doza din bunul simt.. din valorile morale. Cred insa, ca este foarte important modul mai maleabil de a transmite informatia.. nu impus.

Sunt si copil si parinte. Imi amintesc cat de greu mi-a fost de-a lungul timpului sa ma lovesc de o tipologie pe care si acum o consider invechita. Parintii, vor in marea lor majoritate tot ce este mai bun pentru copiii lor, si sunt de acord cu acest lucru. Uita insa limita, acel punct pana la care pot interveni, mai departe de care.. inseamna sa-si retraiasca viata prin cea a copiilor, sau sa-si implineasca visele prin ei. Este esential a nu uita ca fiecare individ are propria personalitate, propriile vise, dorinte.. si chiar limite, dar nu in ultimul rand dreptul de a se exprima liber si de a-si cauta propriul drum in viata.

Societatea in sine, a evoluat mult, mentalitatea tinerilor este mult schimbata, sunt din ce in ce mai conturati ca personalitate proprie, mai revolutionari, si SINCER, de acest tip de oameni, gandire, avem nevoie.

Sunt unul din putinele cazuri norocoase totusi. Chiar daca nu am putut impartasi totul cu parintii mei, cand am crescut suficient, au inteles ca nu pot fi condusa.. si pentru a nu se rupe o legatura, au ales sa aibe incredere in mine, in ceea ce vreau.. in codul de valori format, sa-mi acorde spatiul necesar dezvoltarii, dar nu in ultimul rand sa ma sustina neconditionat, indiferent de deciziile luate.. chiar daca uneori mi-a luat ceva timp sa le explic pe inteles de ce am dreptate.

Mi-as dori sa vad mai des transmisa aceasta stare. Mi-as dori sa nu mai vad atat de des situatia in care parintii refuza sa asculte, sa inteleaga.. sa considere ca ceea ce vor copiii este inadmisibil, mai ales cand copiii sunt trecuti de cei 20 de ani, la care parintii nostri uita ca luau viata in piept, si plecau de la "lingura" si ne aduceau pe noi pe lume.

Mai exista un aspect care ma dezamageste... parintii (si vad cazuri cam des in ultima vreme) care isi incurajeaza copiii (nu stiu pentru al cui bine) sa renunte la fericirea de a descoperi iubirea sincera, pentru bani. "Cum sa va despartiti? Facea totul pentru mine" OK... pentru tine ca parinte.. dar fericirea copilului...? Nu mai conteaza? Il vinzi pentru nimic??

Oare ei, bunii nostrii parinti.. au respectat intocmai deciziile parintilor lor? Oare ei nu au avut vise pe care si-au dorit sa le urmeze in ciuda a orice impotrivire a parintilor lor?

Am facut in viata doar ce mi-am dorit... chiar daca mi-au ramas capitole neexploatate suficient, cum sunt pictura, scrisul.. designul la modul general...
Imi doresc, din celalalt punct de vedere.. ca peste niste ani sa fiu capabila sa-i arat drumul copilului meu, dar sa-i permit sa-l aleaga in functie de aspiratiile proprii, sa nu uit ca nici mie nu mi-a placut sa mi se impuna, sa nu uit ca atunci cand am ales sa divortez toata lumea credea ca stie mai bine cum este viata mea, ce e mai bine pentru mine si ce drum ar trebui sa aleg.

Chiar daca uneori le-a fost dificil, le multumesc parintilor mei pentru ceea ce sunt, pentru modul in care mi-au permis sa-mi exprim dorintele, pentru modul in care m-au lasat sa invat din propriile greseli, sau pentru modul in care, lasandu-ma sa fiu eu, mi-au dat sansa de a experimenta orice.. a-mi intinde limitele.. a capata incredere in mine. Sunt ceea ce sunt astazi, pentru ca ei mi-au permis sa ma dezvolt liber!

E poate un omagiu pentru parinti, sau poate un apel pentru cei ce inca nu inteleg acest lucru! Nu mai traim vremurile de acum 40 de ani, suntem in cu totul alta era umana. Traim intr-o jungla si fiecare se adapteaza asa cum ii permite personalitatea. Singurul lucru care conteaza e sa stie ca au un umar pe care sa se poata sprijini indiferent de decizie.. chiar si atunci cand dau gres.
Sunt copil, dar si parinte, deci prinsa intre 2 generatii.. ambele greu de gestionat. :)


Dragi parinti, permiteti copiilor sa zboare.. sa-si implineasca propriile vise, chiar daca nu coincid cu ale voastre, dar iubiti-i la fel. Chiar daca nu merg pe drumul ales de voi, sunt tot copiii vostri, pe care i-ati adus pe lume cu drag.. si i-ati crescut cu blandete! Lasati deoparte visele neimplinite de voi... si lasati-i sa-si traiasca visele! Priviti-i cu atentie.. ! Daca si-au gasit linistea.. e tot ce conteaza !

Va multumim, dragi parinti, pentru ca sunteti langa noi!
Si.. iertati-ne, iubiti copii, daca uneori, din prea mult drag si dorinta de a va fi bine.. repetam greselile bunicilor vostri!