Just a story

"Acopera-mi inima cu ceva... Cu umbra unui copac Sau mai bine cu inima TA" Au venit sa ne incante culorile minunate ale frunzelor tomnatice.. Se schimba toata natura. Si odata cu ele..a venit si nostalgia.. Mi-e dor de un munte... mi-e dor sa fac poze.. sa admir pe viu tabloul viu lasat de Dumnezeu pentru a ne incanta ochii inainte ca pomii sa se dezveleasca de frunze si sa astepte goi biciuirea zapezii a iernii geroase. Mi-e dor sa pictez.. sa ametesc culorile...sa desenez frunzele aramii batute de vantul racoros.. Mi-e dor deja de vinul fiert cu scortisoara.. de puloverele groase.. de mirosul gutuilor dupa ce cade bruma.. Nostalgic anotimp.. Imi place sa ne plimbam de mana peste covorul de frunze ce fosneste usor sub picioarele noastre.. sa ne transmitem emotiile peisajelor...sa ne imbatam cu culori ..sa ne infioram sub aceeasi adiere racoroasa..si sa ne incalzim cu o imbratisare. Mi-e dor de culorile gri..cenusii..ale norilor ce invata sa se adune aducand cu e...

Aud diverse, dar cel mai utilizat cuvant asociat cu Facebook este acela de dependenta. Eu, personal, nu stiu unde sa-l incadrez. Socializare? Necesitate? Reclama? Dependenta? Moft? Din punctul meu de vedere l-as incadra lejer la primele 4. Socializare pentru ca imi tin prietenii, colegii si cunoscutii aproape. Necesitate pentru ca stiu de unde ii iau pe fiecare, stiu unde gasesc ce am nevoie (dupa google... evident..). Dependenta? Da! Joculete.. melodii.. Majoritatea stiu ce inseamna sa te astepte o gradina de ingrijit si ca iti mor animalutele de foame daca nu le dai de mancare... sau sa te trezesti cu culturile praf pentru ca nu le-ai cules la timp. Daca nu.. stiu povestile cu farm ville, city  ville, chef ville si alte "ville" cate or mai fi. La dependenta.. am vazut mai multe forme. Dependenta de "aprecierile" celorlalti, larg intalnita in randul tinerilor care trebuie sa aiba mii de "prieteni" 99% necunoscuti-evident, care sa le dea like-uri c...

"Cum poti trai fara minunea ce iti da fiori?" Oare.. in visele normale..cand iti imaginezi viata perfecta, cum pare o zi normala? Oare.. dorul nebun ce iti mistuie orele cat sunteti despartiti e inclus pe lista de asteptari? Oare iti poti imagina din timp nerabdarea de a ajunge acasa si a regasi linistea in bratele celuilalt ascultandu-i ritmul deja invatat al batailor inimii ce-ti pare un cantec dulce de leagan... ? Sunt la munca si mi-e dor de cand ies pe usa.. de mana calda ce ma strange cu drag, de zambetul ce-mi face inima sa cante.. de fiecare lucrusor pe care nu il facem impreuna in cele 8 ore cat suntem despartiti. Daca mi-ar fi spus cineva ce efect magic va avea sa ajungi acasa si sa te cuibaresti in bratele omului iubit.. nu as fi crezut. Si nu as fi crezut ca dupa 2 ani si ceva si incercari grele prin care am trecut impreuna inca mai poate avea acelasi efect. Nu am pierdut nimic din magie..din dor.. din disperarea de a-l sti bine pe celalalt. Uneori rade...

17 septembrie.. inceputul unui nou an scolar... In fiecare an de cand am terminat toate scolile.. mi-a lipsit emotia noului inceput.. mi-au lipsit emotiile sesiunilor.. a zilelor de scoala..  Mi-au lipsit colegii pe care la intalnirea de 10 ani, i-am redescoperit schimbati, maturizati, impliniti .. In fiecare an am resimtit golul.. Anul acesta, a fost primul an cand in sfarsit am crescut probabil ...sau am schimbat nivelul.. Am trecut la o noua etapa de viata. Nu mi-a mai fost dor de mine eleva, studenta.. nu am mai resimtit nevoia zilelor copilariei ..adolescentei.. nici macar a studentiei (nu tocmai usoara.. daca iau in calcul naveta..greutatile..serviciul.. ) Am inceput scoala!!!! Prin "minunata" clasa pregatitoare si implicit prin generatia urmatoare. Am schimbat macazul..Emotii..dar emotiile de parinte al bobocelului intrat la clasa 0. Am fost prea ocupata sa-l vad integrandu-se.. detasandu-se de mana mea pentru a privi invatatoarea in ochi ..si a trece el insusi...

Cand am scris primul articol.. simteam nevoia sa scriu. Eram o idealista aiurita dornica de razboi cu intreaga lume. Nu razboi la modul negativ. Imi doream sa schimb lumea, sa transmit respect pentru noi insine, dreptate, echitate, egalitate. Apoi..am vrut sa transmit doar iubire, dar nu e totul o poveste. Am inteles pe parcurs ca viata e cum si-o face fiecare. Ca unii sunt dominati de egoism si sunt acaparatori si vor totul pentru ei. A doua categorie.. sunt cei umiliti, calcati in picioare de societate si de cei din prima categorie. Sunt cei care considera ca isi merita soarta..ca nu pot lupta mai mult..ca lumea lor se inchide la primul "nu" sau usa inchisa in nas. I-as numi limitati.. dar fara a-i jigni. Sunt de fapt cei care isi vad limitele si nu au curaj sa le impinga mai departe...sa le depaseasca. Exista si categoria de mijloc...a celor idealisti.. revoltati de prima categorie si aparatori ai celei de-a doua. Dar imi dau seama ca oamenii nu se pot schimba decat ...

De cateva saptamani traiesc intr-un univers paralel... nici in trecutul apropiat care imi oferea totul, nici in prezentul dureros si gol... Daca as face o analogie cu tehnicile de yoga... as spune ca am reusit sa ating nirvana.. :( dar nirvana este punctul in care te detasezi placut.. de tine.. te inunda spiritualitatea.. atingi maximul tau ca individ energetic. Oare cum poate fi numit punctul in care te detasezi de tine... te privesti din exterior...nimic nu te atinge...nu stii ce traiesti.. sau unde, nu te inunda nimic, pentru ca nu mai crezi in nimic.. si atingi minimul admis.. inainte de moartea clinica ca nivel de energie? Ma uit absenta in jur... traiesc o viata care nu mai e a mea.. nimic nu-mi apartine si nu mai apartin nimanui ...nu stiu unde si daca imi mai este locul pe undeva... Am o senzatie ciudata chiar.. ma uit in stanga.. si vad trecutul ca si cum s-ar desfasura azi.. ma uit in dreapta si vad prezentul ..iar eu la mijloc... intre 2 filme numite viata..in rolul princi...

Acum 2 ani la ora asta... mii de fluturi de emotie imi zburdau prin stomac. Habar nu aveam ce urma sa se intample. Incercam doar sa sper..intr-o minune..:( Atatea emotii...atatea pregatiri... imi doream sa fie perfect... sa fie EL acela... si ...a fost! Imi amintesc prin franturi de vis...cum am alergat in bratele tale. Imi amintesc fiecare clipa ca pe un vis ce azi pare imposibil... Imi amintesc forta cu care m-ai strans in brate...si m-ai tinut de mana sa nu fug... Imi amintesc.. pasarelele ce-ti mancau cartofii la McDonalds...primul sarut...linistea ce ne-a inconjurat toata ziua... senzatia de perfectiune... minunea noastra..transformata o data in viata in realitate.. Imi amintesc o minune...minunea mea... ziua in care portile cerului s-au deschis...si rugile mi-au fost ascultate... :((( Imi amintesc de tine... iubitul meu...de faptul ca inima ta batea la unison cu a mea.. de faptul ca ai crezut o data cu mine ca ne-a fost scris sa ne intalnim si sa fim impreuna pana ce moart...