Just a story

Am trecut si anul acesta de etapa martisoarelor. Ne-a placut la fel de mult ca anul trecut :d si de data asta ne-am testat teoria.. chinezismele au trecere mult mai mare.. din cele chinezesti nu doar ca am vandut tot, dar nici nu s-au targuit la preturi. La polul opus, din cele muncite de noi, mai avem de prasila si pentru anul urmator si desi preturile au fost mici, tot ni s-au cerut reduceri.. Ehhh... asta e! A mai trecut un an.. am mai invatat cate ceva, stim ce pregatim pentru anul viitor.. dar cel mai tare ma bucura faptul ca nu ne-au convins sa renuntam. Am luat-o din nou ca pe o lectie doar..si cum suntem incapatanati din fire, nu ne lasam pana nu spargem piata :)) Cu toate pregatirile pentru iesirea in piata, finalizarea martisoarelor, si tot ce tine de casa si restul obligatiilor.. iar am "reusit" sa nu mai am timp de scris.. si sa fiu declarata absenta pe blog :) Am revenit.. chiar daca ocupatiile s-au schimbat putin si exista in continuare. Parca am luat-o ra...

Azi..si in ultimii 3 ani din viata.. sunt furioasa din cauza aspectului mai sus mentionat. De ce furioasa? Pentru ca parintii grijulii tranformati acum in bunici ce rasfata excesiv nepotii.. uita care e adultul si care copilul si unde se stabilesc limitele.. si mai ales..uita ca si eu au fost parinti si au avut niste reguli stricte pe care acum nu le mai respecta. Ma uit la copilul meu.. cum se transforma cu fiecare zi intr-un razgaiat care bate din picior atunci cand vrea ceva, tipa si jigneste cand nu obtine ceea ce vrea.. si sunt de-a dreptul enervata de faptul ca daca eu m-as fi purtat cu ei, atunci cand erau parinti, asa cum se poarta el cu ei, ca bunici, as fi avut fundul numai vargi de la cureaua de armata pe care am urat-o pana in ziua in care am facut-o bucati cu foarfeca. Indiferent ce cere el acum ..se poate. Si nu ma oftic pentru ca eu nu le-am primit pe vremea cand eram copilul, nu nepotul, ci pentru ca foarte multe indulgente din partea lor il strica, ...

Buna sa va fie inima, dragii mei vizitatori ai blogului.. N-am mai scris de mult si imi cer scuze. Unii stiu ca ne pregatim intens de perioada martisoarelor.. Dar mi-e dor sa scriu.. sa-mi alin sufletul in cuvinte, sa va ofer sprijin si caldura si nu in ultimul rand speranta si curaj pentru a infrunta greutatile ce va apar in cale. De obicei scriu despre ce ma revolta, intriga ..lucruri pe care eu le simt corecte in alta forma decat cea in care se prezinta, sau..despre dragoste.. despre interactiunea si reactiunea dintre doi oameni ce-si surad din priviri cand se zaresc, dar nu sunt scutiti de piedicile inerente vietii.  Acum...sunt in pana de idei. Sunt racita.. afara cand ploua..cand ninge.. si impreuna cu febra  imi creeaza o stare de apatie.. imi dau o senzatie de neputinta.. Ma uit la lucrurile deranjante din jurul meu, si imi dau seama ca pentru prima data le privesc cu nepasare si nu ma agit.. nu ma revolt. Incep sa ma intreb daca asa suntem toti..saturati de nes...

Azi.. nu eram sigura daca sa scriu sau nu. Dar mi-am amintit ca cineva m-a cautat... mi-a luminat o dimineata cu un mesaj indurerat, dar frumos si elegant compus..si a cautat in mine un sprijin. Pentru ea.. si pentru cei asemeni ei care cauta un umar pe care sa-l simta aproape.. sau trecut prin aceleasi greutati, voi incerca sa scriu mai des. M-ar ajuta enorm niste idei.. de dezbatut si le astept cu mare placere. Astazi.. ma gandeam pana unde faci compromisuri intr-o relatie. Pot sa inteleg teama si disperarea de a nu-l pierde pe cel de langa tine. E destul de ciudat, mai ales cand cei 2 provin din medii diferite.. au experiente diferite de viata, conceptii diferite.  Oare asta te impinge sa faci compromisuri pe care nu esti pregatit sa le faci? Care e rezultatul in final? Frustrari..si fuga? Poate..doar pentru recuperare.. dar rezultatul este categoric dramatic. Ma gandeam intr-un moment...atunci cand imi era mai greu.. ca nu va fi nimic mai mult sau mai putin din ceea ce e sc...

Ce presupune o relatie? Doi oameni care isi doresc un viitor impreuna. Doi oameni cu idei, conceptii, idealuri dar mai ales genetic structurati sa fie diferiti (si cu siguranta nu ma refer la a fi o femeie si un barbat, ci la faptul de a fi asemanatori ca gandire, dar total diferiti). Doi oameni care ajung intr-un punct in viata lor, in care isi gasesc linistea in bratele celuilalt. Cum stii cand ai intalnit jumatatea? Cand simpla imbratisare iti spulbera toate grijile si acolo se termina universul, in bratele lui/ei iti gasesti linistea. Te ia de mana si iti atinge inima. Cand simti ca nu mai ai aer cand celalalt nu e langa tine. Cand nu iti poti concepe viata fara celalalt. Cand te reinventezi alaturi de cel de langa tine cu fiecare zi ce trece si totul se armonizeaza impreuna. A curs multa cerneala pe tema "ce e dragostea?", "exista sufletul pereche?"  ...Fiecare a exprimat totul in cuvinte proprii, asa cum le exprim si eu acum. Cum ne pricepem mai bine, ...

Am auzit tot felul de conceptii..de perceptii cu privire la ce vrea Dumnezeu de la noi, la incercarile pe care ni le trimite.. la faptul ca EL se afla doar in biserica. Sunt convinsa ca voi starni controverse cu acest subiect si probabil imi asum un subiect delicat si greu de dezbatut. As vrea sa-i surprind varianta interioara. Vreau sa gasesc raspunsuri la intrebari.. sa inteleg cum functioneaza credinta, pana unde poate ajunge. "Trebuie sa-ti porti crucea".. Hmm..Eu Il percep pe Dumnezeu ca pe fiinta suprema iubitoare de oameni, Tatal ce ne inconjoara cu toata dragostea Lui, ne iarta greselile.. ne dojeneste cand gresim. Ne-a lasat totusi pe lume cu liberul arbitru, ne-a dat puterea de a distinge binele de rau.. de a gresi, dar si a indrepta. Mariei Magdalena i-a dat a doua sansa sa-si indrepte viata si sa traiasca in iubire si asta atunci cand trebuia sa fie omorata cu pietre. Sa-ti porti crucea..insemna sa o lase sa fie omorata, nu? Poate percep lucrurile gresit, dar cr...

"Acopera-mi inima cu ceva... Cu umbra unui copac Sau mai bine cu inima TA" Au venit sa ne incante culorile minunate ale frunzelor tomnatice.. Se schimba toata natura. Si odata cu ele..a venit si nostalgia.. Mi-e dor de un munte... mi-e dor sa fac poze.. sa admir pe viu tabloul viu lasat de Dumnezeu pentru a ne incanta ochii inainte ca pomii sa se dezveleasca de frunze si sa astepte goi biciuirea zapezii a iernii geroase. Mi-e dor sa pictez.. sa ametesc culorile...sa desenez frunzele aramii batute de vantul racoros.. Mi-e dor deja de vinul fiert cu scortisoara.. de puloverele groase.. de mirosul gutuilor dupa ce cade bruma.. Nostalgic anotimp.. Imi place sa ne plimbam de mana peste covorul de frunze ce fosneste usor sub picioarele noastre.. sa ne transmitem emotiile peisajelor...sa ne imbatam cu culori ..sa ne infioram sub aceeasi adiere racoroasa..si sa ne incalzim cu o imbratisare. Mi-e dor de culorile gri..cenusii..ale norilor ce invata sa se adune aducand cu e...