A doua casatorie - pachet complet!
In zilele noastre nu mai este nimic la fel ca pe vremea parintilor sau bunicilor nostri. Este si mai bine, dar si mult mai rau.
Pe vremuri, doi tineri, se cunosteau, se iubeau (sau nu) si se luau de soti. Apoi... se suportau reciproc "de dragul copiilor" pana la moarte. Nu conta ca prindeau copiii la mijloc in certurile, bataile si infidelitatile lor. Nici macar nu realizau ca acei copii simteau tot, vedeau tot si intelegeau mai multe decat si-ar fi dorit parintii. Si credeti-ma, era greu de suportat, in calitate de copil, povara faptului ca acei parinti stateau impreuna desi nu se mai suportau, de "dragul copiilor", cum am mai spus. Nu va puteti imagina ce inseamna pentru un copil sa simta ca este cauza nefericirii parintilor si implicit a lui. Cine reusea sa fie mai rebel sau bataios si sa sparga tiparele, era privit ca nepasator fata de copii. (?!?!?!)
In ziua de azi, ceva s-a schimbat. Te placi, te iei, nu merge, asta e! Fiecare pe drumul lui si copiii vor intelege. Stiu cum este...am trecut prin asta! Am spus STOP indiferentei si in locul nepasarii domnului si a singuratatii in doi, am ales sa imi asum greutatile (si au fost destule) si sa pornesc pe drumul meu impreuna cu copilul. Poate inca nu s-au schimbat suficient lucrurile, daca atunci cand am ales sa-mi protejez copilul de certurile noastre, de nepasarea tatalui si sa-i ofer liniste, mi s-a spus ca ma port ca o adolescenta si ca cel mai probabil am pe altcineva. Nu aveam, si nu consider ca ma purtam ca o adolescenta cand am pus binele nostru (al meu si al copilului) mai presus de o relatie moarta. Raman la parerea ca lucrurile pot denatura si decat unul la 2 metri si unul in puscarie, asa are doi parinti pe care stie unde ii poate gasi.
Cazul meu a fost unul norocos. Am scapat de o pacoste si mi-am intalnit jumatatea :) ! Nu pot sa spun ca toti sunt la fel de norocosi, mai ales cand de teama singuratatii sau a greutatilor, te arunci cu capul inainte in orice relatie, numai sa fii cu cineva. Ma intreb doar daca acel "cineva" nepotrivit iti va aduce macar o cana cu apa cand iti va fi rau, sau una de cianura?
Ce ma deranjeaza maxim insa, este faptul ca atunci cand apare o noua persoana in viata celuilalt uita ca mai are copii. Nu pot sa inteleg! Cum pot unele femei sa indeparteze barbatul "iubit" din viata copilului ? Oare nu se gandesc putin inainte ca in momentul in care pornesc intr-o relatie cu el, el este un pachet complet (el - copii, indiferent de numar)? Oare chiar isi imagineaza ca acei copii sunt magici? Apar doar daca au ele chef? Si.. sa nu fiu discriminatoare, pentru ca am intalnit si cazuri de barbati care le-au cerut proaspetelor sotii sa "mai lase copilul pe la bunici...vreo 10-15 ani". Acum vine si intrebarea suplimentara: ce fel de MAMA accepta acest angajament? Pare incredibil, nu? Dar am intalnit caz real in care mama a fost "nevoita" sa-si lase primul fiu la bunici si cu al doilea sot a mai facut doi copii care au trait in familie, departe totusi de fratele abandonat departe.
Ce vina au copiii, dragi doamne sau domnisoare sau domni ce va casatoriti cu un barbat/femeie ce are copii dintr-o relatie anterioara? Sunt ciumati doar pentru ca nu sunt ai vostrii? Credeti cumva ca vor primi mai mult decat progeniturile proprii? Ma intreb totusi... cum puteti afirma ca iubiti barbatul/femeia si ca vreti sa imbatraniti impreuna, dar nu puteti iubi acel suflet, care in 99% din cazuri este sufletul barbatului/femeii pe care pretindeti ca-l/o iubiti. Cum va puteti imagina ca acel om va fi complet si mai ales ca va fi fericit, asa cum afirmati ca va doriti, cand ii indepartati cel mai important element din viata? Cum credeti ca va rezista pana la adanci batraneti noua casnicie, care pleaca de la inceput cu un plus de frustrari?
Ce credeti ca obtineti daca inveninati proaspatul "fericit" impotriva vechii familii???? Oare credeti ca nu are destule impotriva? N-am intalnit pe nimeni sa spuna "am fost extraordinar de fericiti, asa ca am hotarat sa divortam" si probabil n-as intalni un asemenea caz decat la ospiciu.
E un non-sens! Nu puteti iubi pe bucatele...ori pachet complet, ori deloc! Si pachet complet NU inseamna ca trebuie sa-i iubiti si fosta sotie/fostul sot.. dar sa nu exageram totusi: daca nu v-ati salutat macar o data in viata, nu aveti dreptul sa o/il judecati, categoric nu i-a fost nici bine nici usor langa cel pe care l-a lasat in urma..si CU SIGURANTA nu mai vrea ciorba reincalzita!
Si nu cred ca e cazul sa mai mentionez ca in momentul in care intrati in viata unui copil ii datorati adevarul! Nu minciuni inventate despre parinti sau propria persoana, ci doar adevarul, pentru ca din acel moment, indiferent daca acel copil accepta sau nu ideea de doua mame, doi tati, sunteti cel putin pe sfert responsabil pentru dezvoltarea morala si psihica sanatoasa a acelui suflet. Daca e mai usor de inteles, e aproape la fel cu a adopta un animal: din clipa in care iti intra in casa e raspunderea ta, depinde de tine sa ai grija de el corespunzator!
Reveniti-va in simtiri, doamnelor (si domnilor) si dati Cezarului ce-i al Cezarului, pentru ca nimeni nu incearca sa va fure locul sau locul copiilor in viata celui de langa voi! Pamantul e mare si este loc pentru toata lumea. Locul vostru in familie este pus la indoiala doar de cat spatiu aveti in inima voastra pentru cei ce va inconjoara, iar un copil este si va ramane SFANT! (poate nu perfect, dar cu siguranta sfant!) Si NU, nu veti fi mai iubiti si mai respectati daca va prefaceti ca nu exista copiii!
Pe vremuri, doi tineri, se cunosteau, se iubeau (sau nu) si se luau de soti. Apoi... se suportau reciproc "de dragul copiilor" pana la moarte. Nu conta ca prindeau copiii la mijloc in certurile, bataile si infidelitatile lor. Nici macar nu realizau ca acei copii simteau tot, vedeau tot si intelegeau mai multe decat si-ar fi dorit parintii. Si credeti-ma, era greu de suportat, in calitate de copil, povara faptului ca acei parinti stateau impreuna desi nu se mai suportau, de "dragul copiilor", cum am mai spus. Nu va puteti imagina ce inseamna pentru un copil sa simta ca este cauza nefericirii parintilor si implicit a lui. Cine reusea sa fie mai rebel sau bataios si sa sparga tiparele, era privit ca nepasator fata de copii. (?!?!?!)
In ziua de azi, ceva s-a schimbat. Te placi, te iei, nu merge, asta e! Fiecare pe drumul lui si copiii vor intelege. Stiu cum este...am trecut prin asta! Am spus STOP indiferentei si in locul nepasarii domnului si a singuratatii in doi, am ales sa imi asum greutatile (si au fost destule) si sa pornesc pe drumul meu impreuna cu copilul. Poate inca nu s-au schimbat suficient lucrurile, daca atunci cand am ales sa-mi protejez copilul de certurile noastre, de nepasarea tatalui si sa-i ofer liniste, mi s-a spus ca ma port ca o adolescenta si ca cel mai probabil am pe altcineva. Nu aveam, si nu consider ca ma purtam ca o adolescenta cand am pus binele nostru (al meu si al copilului) mai presus de o relatie moarta. Raman la parerea ca lucrurile pot denatura si decat unul la 2 metri si unul in puscarie, asa are doi parinti pe care stie unde ii poate gasi.
Cazul meu a fost unul norocos. Am scapat de o pacoste si mi-am intalnit jumatatea :) ! Nu pot sa spun ca toti sunt la fel de norocosi, mai ales cand de teama singuratatii sau a greutatilor, te arunci cu capul inainte in orice relatie, numai sa fii cu cineva. Ma intreb doar daca acel "cineva" nepotrivit iti va aduce macar o cana cu apa cand iti va fi rau, sau una de cianura?
Ce ma deranjeaza maxim insa, este faptul ca atunci cand apare o noua persoana in viata celuilalt uita ca mai are copii. Nu pot sa inteleg! Cum pot unele femei sa indeparteze barbatul "iubit" din viata copilului ? Oare nu se gandesc putin inainte ca in momentul in care pornesc intr-o relatie cu el, el este un pachet complet (el - copii, indiferent de numar)? Oare chiar isi imagineaza ca acei copii sunt magici? Apar doar daca au ele chef? Si.. sa nu fiu discriminatoare, pentru ca am intalnit si cazuri de barbati care le-au cerut proaspetelor sotii sa "mai lase copilul pe la bunici...vreo 10-15 ani". Acum vine si intrebarea suplimentara: ce fel de MAMA accepta acest angajament? Pare incredibil, nu? Dar am intalnit caz real in care mama a fost "nevoita" sa-si lase primul fiu la bunici si cu al doilea sot a mai facut doi copii care au trait in familie, departe totusi de fratele abandonat departe.
Ce vina au copiii, dragi doamne sau domnisoare sau domni ce va casatoriti cu un barbat/femeie ce are copii dintr-o relatie anterioara? Sunt ciumati doar pentru ca nu sunt ai vostrii? Credeti cumva ca vor primi mai mult decat progeniturile proprii? Ma intreb totusi... cum puteti afirma ca iubiti barbatul/femeia si ca vreti sa imbatraniti impreuna, dar nu puteti iubi acel suflet, care in 99% din cazuri este sufletul barbatului/femeii pe care pretindeti ca-l/o iubiti. Cum va puteti imagina ca acel om va fi complet si mai ales ca va fi fericit, asa cum afirmati ca va doriti, cand ii indepartati cel mai important element din viata? Cum credeti ca va rezista pana la adanci batraneti noua casnicie, care pleaca de la inceput cu un plus de frustrari?
Ce credeti ca obtineti daca inveninati proaspatul "fericit" impotriva vechii familii???? Oare credeti ca nu are destule impotriva? N-am intalnit pe nimeni sa spuna "am fost extraordinar de fericiti, asa ca am hotarat sa divortam" si probabil n-as intalni un asemenea caz decat la ospiciu.
E un non-sens! Nu puteti iubi pe bucatele...ori pachet complet, ori deloc! Si pachet complet NU inseamna ca trebuie sa-i iubiti si fosta sotie/fostul sot.. dar sa nu exageram totusi: daca nu v-ati salutat macar o data in viata, nu aveti dreptul sa o/il judecati, categoric nu i-a fost nici bine nici usor langa cel pe care l-a lasat in urma..si CU SIGURANTA nu mai vrea ciorba reincalzita!
Si nu cred ca e cazul sa mai mentionez ca in momentul in care intrati in viata unui copil ii datorati adevarul! Nu minciuni inventate despre parinti sau propria persoana, ci doar adevarul, pentru ca din acel moment, indiferent daca acel copil accepta sau nu ideea de doua mame, doi tati, sunteti cel putin pe sfert responsabil pentru dezvoltarea morala si psihica sanatoasa a acelui suflet. Daca e mai usor de inteles, e aproape la fel cu a adopta un animal: din clipa in care iti intra in casa e raspunderea ta, depinde de tine sa ai grija de el corespunzator!
Reveniti-va in simtiri, doamnelor (si domnilor) si dati Cezarului ce-i al Cezarului, pentru ca nimeni nu incearca sa va fure locul sau locul copiilor in viata celui de langa voi! Pamantul e mare si este loc pentru toata lumea. Locul vostru in familie este pus la indoiala doar de cat spatiu aveti in inima voastra pentru cei ce va inconjoara, iar un copil este si va ramane SFANT! (poate nu perfect, dar cu siguranta sfant!) Si NU, nu veti fi mai iubiti si mai respectati daca va prefaceti ca nu exista copiii!
Comentarii
Trimiteți un comentariu