Serviciul - a doua familie?
Dupa multe articole siropoase.. ar trebui sa mai revin si la subiecte serioase. Daca dragostea tot este in vacanta, sa ne intoarcem la munca...
O buna parte din prieteniile frumoase pe care le-am observat la parintii mei.. s-au creat la locul de munca. Chiar daca nu au timp, sau nivelele sociale sunt diferite.. chiar daca nu se intalnesc la petreceri.. sau nu pleaca in concedii impreuna.. nu ezita sa se sune de zile de nastere.. de sarbatori.. sa-si ureze macar acel simplu si decent "La multi ani". Isi amintesc cu drag de zilele cand faceaua cafeaua cu randul dimineata, sau care ajungea primul, imparteau bucurii si necazuri la adapostul celor 4 pereti pe care ii imparteau in fiecare zi.
Asa imi imaginam si eu mereu locul de munca.. o a doua familie.. un loc unde te duci cu drag.. unde noi, cei care am ajuns sa fim colegi, suntem un colectiv unit in fata celorlalti. Un loc unde.. pe langa atributiile de zi cu zi.. imparti retete, schimbi experiente.. primesti/dai sfaturi.. il ajuti pe cel de langa tine fara sa te intrebi daca trebuia. Evident, toate aceste lucruri implica si reciprocitate.
Mie, imi este putin mai greu.. am trecut prin multe.. si m-am inchis destul de mult, dar .. comunic (atat cat pot) ajut.. oricand pot.. si am lasat fiecaruia dreptul de a se apropia sau nu.. de a-mi castiga increderea sau nu.. de a avea incredere sau nu in mine.
Aud tot mai des plangandu-se prietenii, cunoscutii... de colectivul in care lucreza si cel mai rau e ca aud si completarea "Si crezi ca in alta parte e altfel? Peste tot e la fel". Sunt foarte interesata sa descopar de ce.
Sa fie acel feeling de inceput? Nu toti oamenii se pot simpatiza intre ei, pentru ca.. asa este natura noastra, suntem diferiti din nastere, dar pot lucra impreuna... si legatura se numeste "bun simt" si respect reciproc.
Sa fie faptul ca traim intr-o jungla... unde siguranta locului de munca este sub semnul intrebarii... si tot mai multi functioneaza dupa principiul "fiecare pentru el" ?
Revolutionara cum sunt, am tinut intotdeauna cu cei apropiati, cu cei defavorizati.. cu cei nedreptatiti. La locul de munca.. acestiu s-ar numi "forta de vanzari". Pana cand.. au inceput sa se intoarca impotriva, orice "nu pot" datorat volumului de munca.. sa transforma in "hmm.. stiu eu ca nu vrea". Am abandonat ideea de a-i sustine. Mi s-a parut probabil strigator la cer.. sa ajuti un om care nu intelege, nu apreciaza.. si nu te ajuta sa-l ajuti.
Am incercat varianta apropiere.. pana cand mi-am dat seama ca informatiile erau scoase doar pentru a alimenta subiectele de barfa. In timp.. orice fapta buna.. nu a ramas nepedepsita... si totusi inca nu pot functiona dupa principiul turnarii. Vreau un colectiv in aparenta macar (daca in realitate nu functioneaza in ambele sensuri) unit.
Dar ma uit.. cum si pe mine, cum probabil si pe acei prieteni si cunoscuti, de care vorbeam la inceput.. si au ajuns sa nu mai creada in nimic.. , incet, incet, societatea ne schimba. Oricat de mult ti-ai dori sa fi bun.. cand realizezi cat te costa bunatatea rasplatita cu rele.. renunti. Cedam.. usor usor.. spre jungla. Ne adaptam din mers cerintelor celor din jur.. "fiecare pentru el"
Eu nu-mi doresc sa fiu asa.. ! Ca in orice domeniu.. abordat pana acum pe blog, imi doresc sa schimb ceva in bine. Imi doresc sa regasesc armonia de pe care o intalnesti intre cei varstnici, ce nu au uitat acele 2 notiuni elementare: bunul simt si respectul.
Si ce daca exista si momente tensionate? Nu suntem perfecti.. ! Ne spunem ce avem pe suflet, ne injuram daca e nevoie, dar dupa... ne cerem scuze (sau nu.. dar macar o strangere de mana) si o luam de la capat, pentru ca totusi locul de munca.. este locul unde petreci cel putin 8h/zi, practic jumatate din timpul tau.. daca 8h sunt considerate normale pentru somn.
Cum sa inlaturam stresul .. si predispozitia catre imbolnaviri.. daca il cautam intens.. si il cream pentru ceilalti?
O buna parte din prieteniile frumoase pe care le-am observat la parintii mei.. s-au creat la locul de munca. Chiar daca nu au timp, sau nivelele sociale sunt diferite.. chiar daca nu se intalnesc la petreceri.. sau nu pleaca in concedii impreuna.. nu ezita sa se sune de zile de nastere.. de sarbatori.. sa-si ureze macar acel simplu si decent "La multi ani". Isi amintesc cu drag de zilele cand faceaua cafeaua cu randul dimineata, sau care ajungea primul, imparteau bucurii si necazuri la adapostul celor 4 pereti pe care ii imparteau in fiecare zi.
Asa imi imaginam si eu mereu locul de munca.. o a doua familie.. un loc unde te duci cu drag.. unde noi, cei care am ajuns sa fim colegi, suntem un colectiv unit in fata celorlalti. Un loc unde.. pe langa atributiile de zi cu zi.. imparti retete, schimbi experiente.. primesti/dai sfaturi.. il ajuti pe cel de langa tine fara sa te intrebi daca trebuia. Evident, toate aceste lucruri implica si reciprocitate.
Mie, imi este putin mai greu.. am trecut prin multe.. si m-am inchis destul de mult, dar .. comunic (atat cat pot) ajut.. oricand pot.. si am lasat fiecaruia dreptul de a se apropia sau nu.. de a-mi castiga increderea sau nu.. de a avea incredere sau nu in mine.
Aud tot mai des plangandu-se prietenii, cunoscutii... de colectivul in care lucreza si cel mai rau e ca aud si completarea "Si crezi ca in alta parte e altfel? Peste tot e la fel". Sunt foarte interesata sa descopar de ce.
Sa fie acel feeling de inceput? Nu toti oamenii se pot simpatiza intre ei, pentru ca.. asa este natura noastra, suntem diferiti din nastere, dar pot lucra impreuna... si legatura se numeste "bun simt" si respect reciproc.
Sa fie faptul ca traim intr-o jungla... unde siguranta locului de munca este sub semnul intrebarii... si tot mai multi functioneaza dupa principiul "fiecare pentru el" ?
Revolutionara cum sunt, am tinut intotdeauna cu cei apropiati, cu cei defavorizati.. cu cei nedreptatiti. La locul de munca.. acestiu s-ar numi "forta de vanzari". Pana cand.. au inceput sa se intoarca impotriva, orice "nu pot" datorat volumului de munca.. sa transforma in "hmm.. stiu eu ca nu vrea". Am abandonat ideea de a-i sustine. Mi s-a parut probabil strigator la cer.. sa ajuti un om care nu intelege, nu apreciaza.. si nu te ajuta sa-l ajuti.
Am incercat varianta apropiere.. pana cand mi-am dat seama ca informatiile erau scoase doar pentru a alimenta subiectele de barfa. In timp.. orice fapta buna.. nu a ramas nepedepsita... si totusi inca nu pot functiona dupa principiul turnarii. Vreau un colectiv in aparenta macar (daca in realitate nu functioneaza in ambele sensuri) unit.
Dar ma uit.. cum si pe mine, cum probabil si pe acei prieteni si cunoscuti, de care vorbeam la inceput.. si au ajuns sa nu mai creada in nimic.. , incet, incet, societatea ne schimba. Oricat de mult ti-ai dori sa fi bun.. cand realizezi cat te costa bunatatea rasplatita cu rele.. renunti. Cedam.. usor usor.. spre jungla. Ne adaptam din mers cerintelor celor din jur.. "fiecare pentru el"
Eu nu-mi doresc sa fiu asa.. ! Ca in orice domeniu.. abordat pana acum pe blog, imi doresc sa schimb ceva in bine. Imi doresc sa regasesc armonia de pe care o intalnesti intre cei varstnici, ce nu au uitat acele 2 notiuni elementare: bunul simt si respectul.
Si ce daca exista si momente tensionate? Nu suntem perfecti.. ! Ne spunem ce avem pe suflet, ne injuram daca e nevoie, dar dupa... ne cerem scuze (sau nu.. dar macar o strangere de mana) si o luam de la capat, pentru ca totusi locul de munca.. este locul unde petreci cel putin 8h/zi, practic jumatate din timpul tau.. daca 8h sunt considerate normale pentru somn.
Cum sa inlaturam stresul .. si predispozitia catre imbolnaviri.. daca il cautam intens.. si il cream pentru ceilalti?
La servici esti nevoit sa lucrezi alaturi de oameni care ti-au fost impusi, nu pe care ti-i alegi dupa gusturile si preferintele tale, asa s-a ajuns la concluzia ca “peste tot e la fel”. De preferat ar fi sa existe respect si bun simt, insa, din pacate, serviciul a ajuns un loc unde acumulezi mult prea mult stres, esti presat din mai multe directii, si nu prea ai alte variante de schimb, daca ne gandim la situatia economica dezastruoasa in care ne aflam. Traim intr-o jungla, e adevarat, unde de multe ori bunatatea este confundata cu prostia. Iar de aici, pana la a profita la maxim de cel care ajuta, este doar un pas.
RăspundețiȘtergereDe-a lungul timpului am lucrat cu multi oameni, cu marea lor majoritate inca ma salut si astazi, ne strangem mana cand ne intalnim, schimbam impresii, etc. Asta pentru ca nu am renuntat niciodata la a incerca sa fiu macar un bun coleg, daca nu si un bun prieten, chiar daca de cele mai multe ori am platit pentru naivitatea si increderea de care am dat dovada.
Parintii nostri au prins alte vremuri, cand aveai un serviciu stabil, pe masura pregatirii fiecaruia. Voiai, nu voiai, trebuia sa te adaptezi si sa te integrezi in colectiv. Astazi, oameni cu studii superioare lucreaza cot la cot cu cei care abia au terminat 12 clase, sau chiar mai putin. A schimba un job a devenit o obisnuinta, din diferite motive. Toti suntem intr-o continua cursa dupa mai bine, dar de fapt ne invartim in jurul cozii.
Imi place sa spun ( si cred lucrul asta ) ca lucrez intr-un colectiv bun, ca este o a doua familie pentru mine, ca vin cu placere la munca, ca imi ridica moralul atunci cand sunt suparata si trista si ca imi aduce mai tot timpul zambetul pe buze.
RăspundețiȘtergereCa in orice familie nu este totul perfect, chiar daca mai exista mici contraziceri, mici suparari sau uneori se mai intrece masura, pana a doua zi totul se uita, pentru ca nu sunt spuse cu rautate si din suflet.
Chiar daca de felul meu nu sunt o norocoasa, pe parcursul anilor am avut parte de colective frumoase si unite ( am amintiri frumoase ) .........probabil ca CINEVA, acolo sus isi mai aminteste de mine, din cand in cand, si face sa fiu inconjurata de oameni pentru care vin cu placere la munca zi de zi.