Scurta biografie...

Acum 31 de ani...eram un copil cuminte.. cu deja prea multa personalitate (nu-mi placea morcovul, il scuipam). Crescand, am prins si imaginatie...si creativitate.. (cum poti sa iesi pe geam din casa la 2 ani si jumatate - nu sariti, stateam la casa..). La camin, puneam deja baietii la respect, obicei pastrat si in generala... cand baietoiul din mine.. in pauze..se batea parte in parte cu baietii. La inceput.. nu intelegeam eu prea bine povestea cu statul in banca.. drept urmare.. prima reclamatie in clasa 1 a fost ca ma plimb prin clasa in ore..
Rebela, dar introvertita... nici daca stiam lectia de 10(si le stiam) nu ridicam mana sa raspund.. Adoram matematica.. si desenul.. cele 2 materii care m-au calmat mereu, chiar daca la prima vedere nu au nimic in comun.
In liceu.. m-am inchis si mai tare.. mai ales cand nu m-am regasit in cei din jur. Cred ca.. undeva pe parcurs am cautat perfectiunea.. in liniste. Nu pot spune ca amintirea liceului.. imi trezeste mari nostalgii.. pentru ca eram destul de salbatica.. si oarecum izolata.. Poate din cauza complexelor.. fiind destul de plinuta atunci, poate .. nu ne-am regasit in a forma acea unitate a colectivului.. (decat la prostii uneori)
Mai tarziu.. in postliceala.. am intalnit niste colegi a caror amintire o port si astazi.. chiar daca eram "chiulangiu sef" si poate in acelasi timp "tocilarul clasei". Ahhh.. cat si-ar fi dorit profesorii sa ma prinda cu tema neinvatata dupa o saptamana de lipsa..
Facultatea... combinata cu serviciul.. nu mi-a dat prea mult ocazia sa ma bucur de viata de student, sa pot acorda timp colegilor, pe care oricum ii vedeam doar la cursuri (putine... la frecventa redusa) si la examene. Am avut timp insa.. sa cunosc o femeie deosebita (cu care mai pastrez si astazi legatura, pentru ca imi este draga si o admir la fel de mult ca atunci), la fel de izolata, dar am descoperit in ea atat de multa forta pentru a infrunta viata... Emma, sa ma ierti daca nu sunt in stare sa vorbim prea des, te admir in continuare.. si ma bucur ca imi esti prietena in continuare!
Tot in facultate.. am avut parte de cele mai.. urate si greu de depasit momente din viata mea. Si totusi.. de-atunci, am spus ca iubesc viata ... in urma unei tentative de curmare a ei..
Imi amintesc ca visam... sa termin facultatea.. sa dau testele de engleza.. si sa incerc sa obtin o bursa afara pentru continuarea studiilor.. Hmm! Am terminat facultatea si m-am maritat.. am renuntat la vise .. pentru nimic.
Masteratul.. l-am facut cu un copil in brate..si cu servici...si pe cale sa-mi asum lumea singura.
Le-am terminat pe toate.. cu bine, in ciuda greutatilor.. Incerc sa-mi dau seama de ce, ca multi altii poate, am senzatia ca nu am facut nimic.
Acum.. cautam poate altceva... mai.. profund.. si am gasit un vis frumos.. si linistea... si implinirea.. Hmmm.. Cum se spune? Prea frumos sa fie adevarat? Sau poate prea frumos pentru cat merit eu.. ?
Am regandit.. si am ales sa lupt pentru a pastra acest moment.. si tot ce presupune.. vesnic, chiar daca uneori este foarte greu. Vreau sa-mi amintesc ca nimic in viata nu este usor.. si vreau sa-mi regasesc puterea de a lupta pentru ceea ce imi doresc cel mai mult!
Ma intriga cum poti invinge raul.. si greutatile, dar nu poti invinge inima..
De fapt.. nu vreau sa-mi mai inving inima.. e singurul lucru care neprotejat.. moare..si odata cu el... totul. Am ales sa-mi ascult inima... si sa ma indrept pe drumul ales de ea. O viata am (si jumatate s-a dus deja)... si vreau sa o traiesc facand ceea ce-mi doresc, avand langa mine omul pe care il iubesc.. si aducand bucurie celorlalti.. amintindu-le ca viata e singura care nu iti ofera a doua sansa..